Parlamentul scade numărul de ore la școală. Câte ore pe săptămână vor învăța liceenii?

Subiecte Evaluare Națională 2018 Română Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018
FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Parlamentarul PSD Liviu Pop a reușit să treacă un proiect de Senat, care este cameră decizională în acest caz, prin care este stabilit numărul de ore pentru învățământul preuniversitar.

Astfel, senatorii au decis ca legea Educației să revină la forma trasată de Daniel Funeriu, înainte de a fi schimbată de fostul ministru Ecaterina Andronescu.

Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi), în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi) şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).

În prezent, în învățământul primar se învățau între 19 și 22 de ore pe săptămână, în cel gimnazial între 26 și 34, iar la liceu erau alocate tot 30 de ore.

Cea mai mare scădere este la clasele de gimnaziu.

Legea votată astăzi a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis în ianuarie 2019, avertizând că aplicarea acestor modificări ar aduce “un val de concedieri în sistemul de învățământ”.

Potrivit edupedu.ro, acestea erau planurile-cadru pentru învățământul primar și gimnazial:

Clasa pregătitoare:

Numărul minim de ore pe săptămână: 19 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 20 (maxim 1 oră opțională)

Clasa I:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 2l (maxim 1 oră opțională)

Clasa a II-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)

Clasa a III-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)

Clasa a IV-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 21 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 22 (maxim 1 oră opțională)

Clasa a V-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 26
Numărul maxim de ore pe săptămână: 28

Clasa a VI-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 28
Numărul maxim de ore pe săptămână: 30

Clasa a VII-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 33

Clasa a VIII-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 34