Orașul din România cu cel mai avantajos cost al vieții de zi cu zi

Brașov, orașul din România cu cel mai avantajos cost al traiului de zi cu zi. Foto: Pixabay
Brașov, orașul din România cu cel mai avantajos cost al traiului de zi cu zi. Foto: Pixabay

Un studiu realizat de agenția de cercetare de piață D&D Research pe platforma imobiliară Storia.ro a încercat să afle care este orașul din România unde costul cu traiul zilnic este cel mai avantajos.

Astfel, după centralizarea a zeci de mii de răspunsuri, municipiul Brașov a ieșit orașul din România care are cel mai avantajos cost al traiului. Pe locul doi este Cluj-Napoca, în timp ce podiumul este completat de Oradea.

În topul orașelor din România cu cel mai avantajos cost al vieții de zi cu zi urmează Sibiu, Pitești, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, București și Iași.

În cadrul studiului, participanții au fost rugați să evalueze costurile de trai din orașul și cartierul în care locuiesc, în relație cu venitul lor. S-a folosit o scară de la 1 la 5, cu 1 fiind cea mai slabă notă, iar 5 – nota maximă. Orașele sau cartierele care nu au primit 100 de voturi nu au fost incluse în clasamentul final.

La coada clasamentului, orașele care au cel mai nerentabil cost al vieții în România sunt Reșița, Alexandria și Vaslui. Alte locuri unde românii nu simt că pot prospera sunt Focșani, Piatra-Neamț, Satu-Mare, Tulcea, Călărași, Botoșani și Brăila.

Bucureștiul s-a clasat abia pe locul 9 în topul orașelor cu cel mai avantajos cost al vieții din România. Peste 15.000 de bucureșteni au ales cartierul Titan pe primul loc în topul intern, acesta fiind urmat de Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu și Baba Novac.

Cartierele Obor, Ferentari și Lujerului sunt considerate cele mai puțin avantajoase din punct de vedere al costului cu traiul de zi cu zi.

În Cluj, cartierele cu cel mai avantajos cost al traiului zilnic sunt Grigorescu, Gheorghieni și Zorilor, în timp ce Mărăști, Calea Turzii și Iris ocupă ultimele trei locuri.

Foto: Pixabay

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.