Orășelul de lângă Roma care îți dă o casă cu doar 1 euro

maenza case cu 1 euro italia
Foto: Captură YouTube RomeInsiderGuide

Autoritățile dintr-un orășel din apropiere de capitala Roma au scos la vânzare case cu doar 1 euro, într-o încercare de a da un suflu nou localității. Este pentru prima dată când o localitate din regiunea Lazio, unde se află și Roma, se alătură acestui curent care a cuprins în ultimii ani întreaga Peninsulă.

Dacă până acum de această strategie de revigorare urbană au avut parte numai cei care erau dispuși să se mute în colțuri mai îndepărtate ale țării, iată că acum ei se pot bucura de o proprietate luată aproape gratis la doar 70 de kilometri de Roma, în orășelul Maenza.

Situată pe dealurile Lepini din sudul Romei, Maenza scoate la vânzare zeci de case abandonate, în speranța de a atrage noi locuitori.

Primarul din Maenza, Claudio Sperduti, a declarat pentru CNN că a lansat un „pact al regenerării” al cărui scop este să insufle viață bătrânului oraș.

„Pe măsură ce familiile proprietare iau legătura cu noi și ne transferă nouă casele vechi, noi le lansăm pe piață într-un mod foarte transparent”, a explicat Sperduti.

Primarul speră că poate salva în jur de 100 de proprietăți neglijate, dintre care unele au devenit un adevărat pericol pentru trecători din cauza stării proaste.

Aplicațiile pentru primele câteva case mai pot fi depuse până pe 28 august, însă primarul a declarat că vor apărea și alte proprietăți pe piață, pe măsură ce autoritățile ajung la o înțelegere cu proprietarii.

Cei care vor reuși să cumpere o proprietate în Maenza trebuie să garanteze că o vor renova în maximum 3 ani și să ofere o garanție de 5.000 de euro care le va fi returnată după ce lucrările de renovare sunt terminate.

De asemenea, cei interesați să cumpere o proprietate trebuie să depună un plan în care să menționeze ce va fi casa respectivă: locuință, pensiune, magazin, restaurant etc.

Nu este obligatoriu ca persoanele să își mute domiciliul în Maenza, însă familiile cu copii și cuplurile tinere care doresc să trăiască în Maenza sunt încurajate să aplice.

Dacă se vor primi mai multe aplicații pentru aceeași casă, prioritate vor avea cei care vor să stea acolo sau celor care plănuiesc cele mai rapide renovări.

„Nu este un oraș mort, oamenii încă locuiesc în vechiul cartier, însă are nevoie de o față nouă, de oxigen”, a mai spus primarul orașului cu aproximativ 3.000 de locuitori.

Mai multe informații despre planurile primăriei din Maenza puteți găsi pe site-ul acesteia.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.