AcasăSocialO rocă a trecut prin acoperișul unei case în Hunedoara. Specialiștii au...

O rocă a trecut prin acoperișul unei case în Hunedoara. Specialiștii au găsit sursa. Nu e un meteorit

-

Anchetatorii au găsit explicația incidentului în urma căruia acoperișul unei case din Hunedoara a fost spart de o rocă, iar alta a fost descoperită într-o curte.

Marți, două roci de dimensiuni mari s-au prăbușit, una prin acoperișul unei clădiri din zona Ceangă a Hunedoarei, locuite de o familie cu doi copii, iar cealaltă în curtea unui localnic.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, rocile sunt reziduuri metalurgice (zgură) şi au fost aruncate în aer de la peste un kilometru distanţă, în urma unor activităţi de detonare efectuate pe fosta platformă siderurgică din Hunedoara, potrivit Alba24.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăți de zgură, care au provenit în urma detonării unei bucăți de zgură, activitate desfășurată la aproximativ 1 km de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă, unde două societăţi comerciale desfășoară activități de excavare și colectare a deșeurilor metalice.

Polițiștii au  întocmit un dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...

Cât de departe pot ajunge rachetele balistice ale Iranului. Este România...

0
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă ieri deasupra Turciei, în districtul Dörtyol din sudul țării, aflat la circa 400-500 km de...