O adolescentă de 15 ani, însărcinată, a fost bătută cu biciul de un bărbat

FOTO: Captură video Monitorul de Suceava
FOTO: Captură video Monitorul de Suceava

O adolescentă însărcinată în luna a cincea, din județul Suceava, a fost bătută cu biciul de bărbatul cu care se află într-o relație. Imaginile, postate pe Monitorul de Suceava, ar fi fost înregistrate chiar de mama fetei.

Fata, în vârstă de 15 ani, este agresată cu biciul, fără să se poată apăra, apoi este așezată în genunchi în timp ce bărbatul continuă să o lovească cu pumnii. Bărbatul are 19 ani și este din Horodnic de Sus, localitate din Suceava.

Acesta a fost reținut de polițiștii și acuzat de violență în familie și act sexual cu un minor, chiar dacă fata și mama ei au negat incidentul și au declarat că totul a fost „o glumă”.

„Urmare a activităților desfășurate în cursul acestei zile în speța privind minora de 15 ani însărcinată care a fost agresata de concubinul de 19 ani, în ciuda încercărilor acesteia și a mamei sale de a-l exonera de răspundere pe agresor, la ora 21:00 (sâmbătă – n.r.) polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului pentru violență în familie și act sexual cu un minor”, au transmis reprezentanții Poliției Suceava.

Duminică seară, judecătorii au decis arestarea bărbatului. Nici fata și nici mama care filma nu au vrut să facă plângere împotriva agresorului. Direcția pentru Protecția Copilului a anunțat că va încerca să o convingă pe fată să se mute într-un centru.

Victima și agresorul susțin că filmarea ar fi fost făcută pe 15 ianuarie 2020 și ar fi fost făcută „în joacă” și că ar fi o răzbunare a fostului concubin al mamei minorei, potrivit polițiștilor suceveni.

Oamenii legii mai spun că atât mama, cât și fiica agresată locuiesc în casa agresorului.

Potrivit statisticilor, una din trei femei din România este supusă unei forme de agresiune fizică. Din păcate, majoritatea cazurilor nu sunt reclamate la poliție.

FOTO: Captură video Monitorul de Suceava

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.