AcasăAlegerile editorilorNelu Tătaru e optimist: Epidemia de COVID-19 dă semne de stabilizare

Nelu Tătaru e optimist: Epidemia de COVID-19 dă semne de stabilizare

-

Ministrul Sănătății a declarat că vor urma câteva zile cu un număr mai mic de cazuri pozitive, dar că respectarea regulilor sanitare rămâne foarte importantă.

”Suntem pe acea marjă de stabilizare, vom avea o perioadă de dinţi de fierăstrău. Vedeţi – 1.189 de cazuri la aproape 23 de mii de teste, vor urma două zile cu probabil un număr mai mic de cazuri pozitive, fiindcă vom avea şi un număr mai mic de teste lucrate, dar să vedem şi săptămâna viitoare. Suntem pe o perioadă de stabilizare, dar trebuie să ajutăm şi noi această perioadă, dacă vrem într-adevăr să ajungem pe o pantă descendentă”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a explicat și condițiile în care se vor putea deschide restaurantele. Cea mai importantă dintre ele pare să fie scăderea numărului de cazuri pozitive.

„Sper ca până în sezonul rece să coborâm pe acea pantă descendentă şi să avem deschise restaurantele într-un context de respectare a unor reguli. Restaurantele ar putea fi deschise, dacă timp de cel puţin două săptămâni se înregistrează o scădere a numărului de cazuri de la o zi la alta”, a adăugat Nelu Tătaru.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

“Orașul perfect 2026”. TOP 7 orașe din România cu cea mai...

0
Orașele din România cu cea mai bună calitate a vieții sunt Timișoara, București și Cluj-Napoca, arată un studiu publicat de platforma bucureștiulmeu.ro.Autorii studiului au...

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...