Moment istoric. A fost descoperit primul om hibrid cu părinți din specii diferite

omul de neanderthal
Omul de Neanderthal (schelet și replică). Foto: Photaro / Wikimedia Commons

O așchie dintr-un os descoperit într-o peșteră din Rusia se află în centrul a ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire arheologică din acest an, relatează „New Scientist”.

Osul i-a aparținut unui om care a avut o mamă Neanderthaliană și un tată Denisovan.

Denumit „Denny”, omul este primul hominid hibrid descoperit vreodată despre care se știe că a avut părinți ce au aparținut unor specii diferite. Mai exact, în trecut au mai fost descoperiți hominizi hibrizi, însă aceștia aveau rude mai îndepărtate din specii diferite.

„Prima dată nu mi-a venit să cred”, a povestit Viviane Slon de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară din Leipzig, Germania.

În preistorie, membrii speciei noastre (Homo sapiens) s-au împerecheat cu cel puțin alte două specii: oamenii de Neanderthal și cu misterioșii Denisovani, care sunt cunoscuți doar datorită fragmentelor de oase și de dinți descoperite în peștera Denisova din Rusia, mai notează „New Scientist”. De asemenea, Neanderthalienii și Denisovanii s-au împerecheat și ei.

Prin analiza ADN-ului așchiei de os, cercetătorii au stabilit că Denny a murit pe la 13 ani și că era de sex feminin. Adevărata surpriză a fost în momentul în care au descoperit că ADN-ul său era jumătate neanderthalian și jumătate denisovan. În ceea ce privește perechile de cromozomi, în fiecare pereche un cromozom era neanderthalian, iar unul denisovan. Denny era așadar fiica unor părinți care au aparținut unor specii diferite.

ADN-ul mitocondrial al lui Denny, care este moștenit numai de la mamă, este neanderthalian. Drept urmare, mama este cea care a aparținut speciei neanderthaliene.

Uimitoarea descoperire sugerează că oamenii preistorici din specii diferite se împerecheau mai des decât se credea până acum.

„Dacă împerecherea între specii era ceva rar, nu ar fi trebuit să găsim acest exemplar atât de ușor”, a spus Svante Paabo de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară. „Descoperirea sugerează că, atunci când se întâlneau, aceste grupuri se amestecau unele cu altele”.

Acest fapt nu înseamnă că Neanderthalienii și Denisovanii se împerecheau constant. ADN-ul lor arată că erau populații distincte și, în plus, controlau teritorii separate: Neanderthalienii în Europa, iar Denisovanii în Asia, întâlnind-se ocazional „la graniță”.

Foto: Photaro / Wikimedia Commons

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.