Ministrul Apărării a fost cu ochii în telefon în timp militarii îi dădeau onorul

FOTO: Bistriteanul.ro
FOTO: Bistriteanul.ro

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a fost fotografiat într-o postură deloc onorantă, în weekend-ul trecut. Potrivit jurnaliștilor de la bistriteanul.ro, în timp ce militarii întorși din Afganistan treceau prin fața sa și îi dădeau onorul, ministrul Leș era cu ochii în telefon.

Ceremonia militară de la Bistrița a fost organizată cu ocazia sosirii din Teatrul de Operații din Afganistan a Batalionului 812 Infanterie Protecția Forței „Șoimii Carpaților”.

„Ne-au venit Șoimii acasă și ne-a venit și ministrul Apărării să-i salute. Doar că, neavând nici măcar armata făcută, ministrul Gabriel Leș nu poate înțelege și aprecia protocolul, onorul și importanța acestuia în rândul militarilor.

Dacă ar fi știut, sigur n-ar fi stat cu ochii în telefon, că nu ne-a declarat nimeni război în timp ce Șoimii Carpaților și Batalionul din care fac parte îi dădeau onorul”, scriu jurnaliștii de la Bistriteanul.ro.

FOTO: Bistriteanul.ro
FOTO: Bistriteanul.ro

Gabriel Leș s-a făcut reamarcat după ce a intrat într-un conflict instituțional cu președintele Klaus Iohannis. Pe 28 decembrie 2018, Iohannis a semnat un decret de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Apărării.

Decizia a fost luată după ce președintele a respins în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAST) propunerea făcută de ministrul Apărării. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Gabriel Leș au acuzat că propunerea de prelungire a mandatului pentru generaul Ciucă nu este legală și au făcut o contestație în instanță.

Situația este judecată la Curtea de Apel București. Între timp a fost sesizată și Curtea Constituțională, care trebuie să se pronunțe cu privire la un articol din legea organizării MApN ce vizează numirea în funcția de șef al Statului Major al Apărării.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât suspendarea executării decretului semnat de Klaus Iohannis de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării, până la pronunţarea instanţei de fond. În prezent, funcţia este asigurată de un locţiitor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.