Medic: România a înregistrat o mortalitate peste dublul Europei. E o catastrofă umanitară

pacient covid spital
Pacient internat la terapie intensivă. Foto: Governo do Estado de São Paulo / Wikipedia

Medicul Adrian Wiener, coordonator al spitalului covid din Arad, spune că „România trece printr-o catastrofă umanitară”.

„În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei și de 6 ori mai mult decât media lumii. 10.000 de persoane internate în spital, dintre care 300 de copii. Peste 1000 de oameni cu formă severă sau critică de boală luptă pentru fiecare respirație pe un pat de ATI. (…)

Din totalul deceselor raportate ieri în lume 5% sunt români. 11,5% din decesele Europei sunt în România. Covârșitoarea majoritate a acestor decese erau evitabile; prin vaccinare, prin măsuri de protecție”, scrie medicul Adrian Wienner, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, „cauzele pentru care am ajuns la această implozie socială sunt multiple”:

  • Scăderea încrederii în autorități, in decidenți, în clasa politică; de înțeles după 30 de ani de viermuială, impostură, jaf și exhibiționism politic înfiorător;
  • Atomizarea societății în care trăim; lipsa acuității pentru binele comun; zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru. Lipsa coeziunii face aproape imposibil efortul colectiv necesar în cazul unei catastrofe;
  • Gradul redus de alfabetizare științifică; lipsa gândirii critice; vocea criminală a antivacciniștilor militanți a răzbătut și are ecouri în mult prea mulți dintre compatrioții noștri: „vaccinul îți modifică ADN-ul, „devii infertil”, „e un experiment”, „e doar o gripă”, „asasinii”, „botnițele” – expresii care au ucis și vor continua să ucidă oameni. La propriu.
  • Politizarea crizei sanitare – hienele politice care au decredibilizat permanent orice măsură, orice îndemn, orice decizie pentru a mai câștiga “favorabilitate” sau “intenție de vot” sau care or mai fi indicatorii de prin sondaje. Avem un partid care a asumat doctrinar antivaccinismul; acești oameni au cimitire în spate. Au întreținut constant și susținut ezitarea la vaccinare.

„Evoluția catastrofei în desfășurare depinde, pe termen scurt, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, mai puțin de decidenți. Dacă alegem sau nu să fim parte a efortului de diminuare a transmiterii comunitare; dacă alegem să purtăm mască, să evităm deplasările neesențiale, să ne vaccinăm- dacă nu am făcut-o încă. De cum reușim să avem grijă unii de alții. Decizia fiecăruia dintre noi și a noastră ca și comunitate poate avea impact asupra numărului de decese, asupra încărcării secțiilor de ATI, asupra suferinței de nedescris din spitale”, a scris medicul Wiener.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.