Măsuri stricte împotriva coronavirusului: Ce nu au voie să facă românii în zilele următoare

raed arafat
Foto: Facebook

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat că în România au fost interzise toate manifestările la care participă mai mult de o mie de oameni.

Nu pot fi organizate întruniri importante de persoane nici într-o incintă și nici în aer liber, măsura care a intrat în vigoare astăzi fiind valabilă atât pentru evenimentele private, cât și pentru cele publice.

Restricțiile sunt valabile până la sfârșitul lunii, însă autoritățile ar putea prelungi perioada de protecție împotriva COVID-19 dacă situația o va impune.

Arafat a mai spus că în cazul activităților care implică mai puțin de o mie de persoane, deciziile vor fi luate de autoritățile locale, de la caz la caz.

Meciurile de fotbal se vor disputa fără spectatori, iar spectacolele importante vor fi anulate.

”Ştim şi ne cerem scuze că această măsură va produce, poate, unele nemulţumiri sau un disconfort, dar consider că în acest moment sunt măsuri necesare pentru prevenire şi sperăm că o să avem înţelegerea tuturor celor care sunt implicaţi”, a declarat secretarul de stat.

Școlile în care au fost înregistrate cazuri de COVID-19 își vor suspenda cursurile timp de două săptămâni.

Și stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie, la fel și vizitele aparținătorilor.

Raed Arafat le-a cerut românilor care trăiesc în zone afectate de epidemia de coronavirus, în străinătate, să evite revenirea în țară, dacă nu este vorba de urgențe.

Cetăţenii români care au fost în zone afectate de coronavirus și care, la revenirea în ţară, prezintă un certificat care atestă că au fost în carantină în ţara respectivă, nu vor mai sta în carantină încă o dată la revenirea în România, a mai precizat secretarul de stat.