Ludovic Orban: ”Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022”

Ludovic Orban FOTO: Gov.ro
Ludovic Orban FOTO: Gov.ro

Liderul PNL a anunțat că noul buget al țării, care n-a fost încă dezvăluit de premierul Florin Cîțu, nu prevede o majorare a pesiilor, acestea urmând să fie crescute abia anul viitor.

„Există o decizie în privința pensiillor. Pensiile vor crește de la data de 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263, și anume: compensarea proporției de sută la sută a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflației și, de asemenea, creșterea puterii de cumpărare prin creșterea punctului de pensie cu 50 la sută din creșterea salariului mediu brut pe economie”, a declarat Ludovic Orban.

Șeful liberalilor spune că majorarările trecute ale punctului de pensie, care aveau loc, de obicei, în mijlocul anului, au provocat ”anomalii, discrepanțe”.

Orban n-a spus dacă și pensiile speciale, care au crescut enorm în ultimii ani, vor fi afectate de această măsură.

”Atât Comisia Europeană, cât și agențiile de rating urmăresc nu numai atingerea deficitului pe care l-am negociat, ci și evoluția deficitului structural, adică evoluția cheltuielilor pe termen lung”, a mai spus Orban.

În programul de guvernare cu care PNL a obținut al doilea scor la alegerile parlamentare de la finalul anului trecut se prevedea majorarea anuală a valorii punctului de pensie pentru a acoperi 100% rata inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere a salariului mediu brut pe economie.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.