Locuri de muncă în agricultură – unde poți lucra și care sunt calitățile necesare pentru angajare

foto: pixabay.com
foto: pixabay.com

În această perioadă tulbure în care tot mai multe locuri de muncă dispar din cauza scăderilor pe care le înregistrează anumite industrii, există totuși suficiente joburi ca lucrător agricol ce vin cu un pachet salarial foarte atractiv.

Dacă meserii precum agent imobiliar sau agent turism sunt din ce în ce mai puțin cerute tocmai din cauza  faptului că industriile sunt în declin, agricultura trebuie să meargă înainte, iar România e printre țările care au cea mai mare nevoie de muncitori în acest domeniu, un sfert dintre lucrătorii din țară fiind repartizați în agricultură, conform statisticilor oficiale.

Deși tehnologizarea este tot mai mare și a redus mult nevoia de brațe de lucru față de anii trecuți, e nevoie de lucrători care să se ocupe personal de foarte multe dintre etapele culturilor agricole.

Care sunt atribuțiile unui lucrător agricol și ce poate fi în fișa postului

Există o mulțime de atribuții pe care trebuie să le îndeplinească lucrătorii din agricultură: irigarea culturilor, tratamentul fitosanitar, întreținerea solului dar și controlul buruienilor sunt printre cele mai frecvente elemente din activitatea în acest domeniu. Cu toate astea, unui lucrător în domeniu agricol i se poate cere de foarte multe ori să intre în adăpostul animalelor pentru a face curățenie sau pentru a folosi gunoiul de grajd pe câmp.

Fișa postului în general prevede printre obligații încărcatul, descărcatul sau stocarea de materii prime, pregătirea materialului solicitat în utilizarea procesului tehnologic, realizarea lucrărilor simple în agricultură dar și săpatul, treieratul, irigatul, stropitul și fertilizatul pământului, precum și culesul fructelor și legumelor, stivuirea produselor agricole, hrănirea animalelor și curățarea grajdurilor.

Unde poți lucra

Ca lucrător în agricultură, te poți îndrepta întotdeauna spre o fermă. Există chiar prevederi legale recente care încurajează fermele financiar să angajeze tineri pe locurile de muncă din agricultură, dacă aceștia sunt angajați pe o perioadă de minimum 12 luni.

Cu toate astea, indiferent de vârstă vei putea conta întotdeauna pe posturile disponibile în pepiniere sau podgorii, livezi ori ferme agricole de animale și chiar stâne sau gospodării private.

Angajatorii apreciază foarte mult o atitudine civilizată a angajaților față de ceilalți lucrători, cinste, loialitate în relația cu ei și în general folosirea programului doar pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu ce sunt cuprinse în calendarul lucrărilor agricole anuale dar și în fișa postului.

 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.