Laurențiu Duță, de la 3 Sud Est, a ajuns la spital din cauza unei furculițe

Laurențiu Duță, fondatorul trupei 3 Sud Est, a ajuns la spital, în stare gravă, din cauza unei furculițe de plastic.

„Mare atenție la tacâmurile din plastic cu precădere la cele albe. Datorită faptului că sunt din în ce mai subțiri sunt un real pericol pentru sănătatea noastră.
Eu am pățit-o în urmă cu două săptămâni în seara dinaintea unui concert 3 Sud Est în Pitești. Am comandat mâncare la hotelul unde eram cazat și în timp ce serveam, furculița din plastic s-a rupt și o bucată ascuțită din ea s-a înfipt în esofag.

Am ajuns la spitalul de urgență din Pitești, dar acolo neavând endoscop, decât în timpul zilei, a trebuit să plec imediat spre Spitalul de Urgență Florească din București unde prin endoscopie mi s-a extras bucățica de plastic din esofag.

M-am recuperat rapid și concertul l-am reprogramat după două zile. Situația putea fi mai gravă dacă bucata de plastic ingerată ajungea în stomac astfel putând provoca o perforație intestinală.

Am scris aceste rânduri ca un avertisment în speranța ca acest tip de tacâmuri albe din plastic foarte subțire să nu mai fie comercializat pentru că reprezintă un real pericol pentru fiecare dintre noi. Sănătate, dragii mei!”, a scris Laurențiu Duță, pe pagina sa de Facebook.

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, a declarat, la Digi24, că a fost făcută o anchetă în acest caz, iar inspectorii au ajuns la cel care ambalează aceste tacâmuri. De asemenea, restaurantul care a făcut mâncarea a fost închis pentru 6 luni, „pentru igienă precară” și pentru că era „la limita insalubrității, potrivit lui Horia Constantinescu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.