Laufer îl acuză pe Iohannis de antisemitism. Ce spune șeful CNCD

Ilan Laufer FOTO: Gov.ro
Ilan Laufer FOTO: Gov.ro

Ilan Laufer a făcut o declarație de presă aseară, la câteva ore după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea sa în funcția de ministru al Dezvoltării. Acesta a venit cu acuzații extrem de dure la adresa șefului statului.

Refuzul președintelui Iohannis în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism și vreau să atrag atenția asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat, în ultimul an, președintele Klaus Iohannis. 

Așa cum se știe, domnul Iohannis a avut mai multe ieșiri împotriva evreilor și declarații antisemite, a refuzat și a blocat numirea unui ambasador în Israel, dorind, pe această cale, să saboteze relația dintre România și Israel. 

Vă pot spune că a contribuit inclusiv la sabotarea ședinței de guvern comune care trebuia să aibă loc între guvernul israelian și guvernul român”, a declarat, marți seară, Ilan Laufer.

Acesta a mai spus și că i se pregătește un dosar penal, la comanda președintelui Iohannis. De asemenea, a adus în discuție și opoziția președintelui în privința mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Domnul președinte Iohannis i-a promis doamnei Angela Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei, proces inițiat de domnul președinte Liviu Dragnea. Klaus Iohannis întărește convingerile că dorește legături doar cu Berlinul și blocarea relațiilor cu Israelul și Statele Unite.

Aceste atacuri antisemite la adresa mea sunt cu atât mai dureroase, cu cât din familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului, în România”, a adăugat Laufer, precizând că va face o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva lui Klaus Iohannis.

Președintele CNCD, Asztalos Csaba, a declarat la Digi24 că acuzațiile lui Ilan Laufer sunt foarte grave. Csaba spune că au mai fost trei dosare privind etichetarea de nazism a lui Iohannis. „Se continuă utilizarea unor stereotipuri și prejudecăți. În lupta politică se folosesc aceste elemente și este regretabil”, a adăugat șeful CNCD.

Președintele CNCD a mai spus că până acum nu a mai fost plângere care să se refere la refuzul de a fi numit ministru. Acesta a mai spus că președintele Iohannis ar trebui „să răstoarne această prezumție” și să explice de ce nu l-a numit pe acesta în funcția de ministru.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.