Klaus Iohannis: ”România a gestionat cel mai bine această criză în timpul stării de urgență”

FOTO: Presidency.ro
FOTO: Presidency.ro

Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj, de la Palatul Cotroceni, solicitând o colaborare loială atât instituțiilor statului, dar și cetățenilor, pe care i-a rugat din nou să păstreze distanța socială, să se spele mai des pe mâini și să poarte mască.

”Din cauza vulnerabilităților sistemice efortul autorităților române de a gestiona o criză de o asemenea anvergură a fost cu atât mai anevoios”, a mai spus Klaus Iohannis într-o analiză televizată extinsă a efectelor pandemiei de coronavirus.

”Am transmis Parlamentului o dare de seamă privind acțiunile din timpul stării de urgență”, a început șeful statului, adăugând: ”Unica rațiune a acestor măsuri luate în România a fost evitarea unui scenariu negru”.

Președintele României a enumerat multe dintre problemele care au ieșit la iveală în timpul acestei crize, de la cadrul legislativ șubred, la ”carențe majore în sistemul public care au scos la iveală fragilități sistemice și o capacitate administrativă redusă”, dar a găsit și cuvinte de laudă pentru cetățeni: ”Românii au dovedit că au înțeles gravitatea situației”.

”Datele statistice de la nivel mondial arată că România a gestionat eficient criza sanitară în timpul stării de urgență”, a subliniat Iohannis.

”Am gestionat pandemia cu legi slabe”

”Interesul comun al tuturor în acest moment trebuie să fie mai presus de orice: Protejarea cetățenilor țării noastre”, a făcut un apel la unitate președintele, în a doua zi cu număr-record de cazuri de infecții cu noul coronavirus în România.

”Virusul nu dispare de la sine prin simpla negare a existenței lui”, a continuat Iohannis, adăugând: ”Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, însă ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să reușim acest lucru. Să purtăm mască, să respectăm distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mâini. Aceste măsuri ne protejează”.

”Suntem o națiune puternică și putem să trecem împreună cu bine și peste această perioadă”, a concluzionat Iohannis.