Klaus Iohannis: ”Nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță”

FOTO: Presidency.ro
FOTO: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis, într-un mesaj televizat, un nou apel la solidaritate și a anunțat că ”urmează săptămâni foarte dificile”, cu mare încărcătură emoțională, pe fondul creșterii numărului de decese provocate de coronavirus.

După ce a lăudat din nou eforturile autorităților, Iohannis a avertizat din nou despre gravitatea situației.

”Am reușit să întârziem criza cât mai mult posibil. Urmează săptămâni foarte dificile, critice pentru sistemul medical din România”, a declarat președintele.

”Avem de plâns deja 116 morți. Oare câte victime va mai face epidemia? Nu știm, dar știm sigur că depinde de noi să o limităm. Dacă nu respectăm cu strictețe măsurile, pierderile de vieți omenești vor fi din ce în ce mai multe. Pandemia care afectează întreaga lume este una severă. Este o cursă contra-cronometru. Trebuie să câștigăm această bătălie. Măsurile de distanțare socială trebuie să rămână în vigoare până când acest virus va trece”, a mai declarat Klaus Iohannis.

El le-a cerut românilor să sărbătorească Paștele în izolare, promițând credincioșilor că vor putea reveni în biserici după ce va trece primejdia coronavirusului.

”Nu veniți anul acesta acasă de sărbători”, le-a cerut președintele românilor din diaspora, precizând: ”Anul acesta vom fi alături de cei dragi de la distanță. Vom face aceste sacrificii dureroase pentru a fi din nou împreună, mai târziu”.

”Nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță”, a adăugat Iohannis, care a încercat chiar și o îmbărbătare: ”Aveți încredere. Această perioadă dificilă va trece.”

”Nu există nicio altă cale de a vă proteja pe voi și pe apropiații voștri decât aceea de a sta acasă. Sacrificiile pe care le facem fiecare dintre noi ajută enorm la limitarea răspândirii infecției. Cu toții ne-am dori să existe soluții mai ușoare, dar în acest moment doar păstrarea distanței față de ceilalți stopează transmiterea infecției”, a mai spus Klaus Iohannis.

Președintele a completat că ”fără solidaritate și unitate nu vom reuși”.