Italia. Vaccinarea obligatorie anti-COVID ar putea fi introdusă pentru toată populația

mario draghi premier italia
Mario Draghi, premierul Italiei. Foto: World Economic Forum / swiss-image.ch / Remy Steinegger via Wikipedia

Premierul Italiei, Mario Draghi, susține vaccinarea obligatorie împotriva COVID a tuturor italienilor eligibili, relatează politico.eu.

Autoritățile din Italia speră ca, până la sfârșitul lunii septembrie, să ajungă la un procent de 80% de vaccinați dintre persoanele eligibile. Până acum, 70% dintre italienii eligibili (cei cu vârste de peste 12 ani) sunt vaccinați cu cel puțin o doză, iar 63% sunt vaccinați cu schemă completă.

Guvernul italian a făcut deja vaccinarea obligatorie pentru personalul medical, precum și pentru angajații din școli și universități.

Însă mai mulți miniștri ai Guvernului Draghi fac presiuni pentru ca vaccinarea să devină obligatorie pentru publicul larg în cazul în care ținta de 80% nu este atinsă până la finalul lunii septembrie.

Întrebat în timpul unei conferințe de presă dacă vaccinarea obligatorie „poate fi introdusă” pentru întreaga populație odată ce Agenția Europeană a Medicamentului va acorda autorizația completă pentru vaccinurile anti-COVID, Draghi a răspuns „Da”.

„În țara noastră obligația deja există pentru personalul din sănătate, așa că, în realitate, obligația se aplică deja unei părți a societății”, a declarat și Roberto Speranza, ministrul Sănătății.

Pfizer, primul vaccin care a primit autorizare completă în SUA

Luni, 23 august, vaccinul produs de Pfizer / BioNTech a devenit primul vaccin împotriva COVID-19 care a primit autorizare completă în Statele Unite ale Americii. Până acum, vaccinul fusese aprobat pentru folosire de urgență.

Autorizarea completă se referă la vaccinarea cu două doze a persoanelor cu vârste de peste 16 ani. Pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani compania are în continuare autorizare de folosire în regim de urgență.

Foto: World Economic Forum / swiss-image.ch / Remy Steinegger via Wikipedia

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.