Ionel Arsene s-a predat în Italia

președintele consiliului județean neamț ionel arseene
Foto: cdep.ro

Ionel Arsene, baron PSD Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție, s-a predat în Italia. Politicianul a fost reținut la Bari.

Sentința în cazul său a fost pronunțată pe 10 martie, iar el ar fi plecat din țară cu 6 zile înainte, cu avionul, de pe Aeroportul Otopeni pentru că nu avea nicio interdicție de a părăsi țara.

Dosarul lui Ionel Arsene a fost conexat după ce baronul PSD a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri. Într-unul dintre dosare a fost acuzat de trafic de influență, după ce, în 2013, pe când era parlamentar și liderul PSD Neamț, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să își folosească influența pe lângă conducerea ANI astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, la vremea respectivă președinte PSD al CJ Neamț.

Potrivit DNA, în iulie 2015, Arsene ar fi cerut și un comision de 5% din suma de 60 de milioane de lei, adică în jur de 3 milioane de lei, de la reprezentanții firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași.

Arsene urma să îi determine pe șefii de la Administrația Națională Apele Române să aloce suma respectivă pentru finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale.

Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și într-un al doilea dosar penal. Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești asfel încât firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene. În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.