Încă un dialog șocant la 112: ”Poate dura 20 de minute, pate dura 3 ore. Asta e legislația. La revedere!”

Foto: Pixabay

O tânără de 18 ani a sunat la 112 după ce a fost șicanată în trafic, iar apoi urmărită până acasă. Dispecerul de la Poliție n-a dat mare importanță apelului.

Tânăra a spus că mai mulți bărbați stăteau, în mașină, în fața locuinței sale, după o dispută în trafic.

Discuția cu operatorul de la numărul de urgență este o nouă dovadă că atât sistemul, dar mai ales oamenii care activează în cadrul lui, au nevoie de o ”revizie”.

La doar câteva săptămâni după tragedia de la Caracal, când Alexandra Măceșanu (15 ani) a sunat de trei ori la 112 din casa unde avea să își găsească sfârșitul, lovindu-se de incompetența celor care ar fi trebuit să o salveze, iată că operatorii serviciului 112 ”lovesc” din nou:

Fata: Și cât timp ar trebui să aștept ca să pot pleca?

Dispecer: Habar nu am! Poate dura jumătate de oră, poate dura o oră, poate dura 20 de minute sau poate dura 3 ore. Habar nu am! Doamnă, domnișoară, să nu credeți că ei au altă treabă decât munca de poliție! Sunt la un caz unde cineva era amenințat cu un cuțit că este omorât. Adică trebuiau să fie acolo…

Fata: Toate echipajele?

Dispecer: Nu toate, doamnă. V-am dat exemplu doar de unul. Asta este legislația. La revedere!

Incidentul s-a petrecut în Vrancea. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Paula Enache, a spus, la Realitatea TV, că se va documenta despre numărul de echipaje de poliție din Vrancea, pasând, în același timp, responsabilitatea pe programul încărcat al polițiștilor.

”Poliția județului Vrancea are un deficit de personal. Un echipaj are program de 8 ore pe zi și sunt trei schimburi. Nu ne-am mai confruntat cu astfel de situații, dar vom face o analiză și vor fi dispuse măsurile legale, dacă se va constata că cineva nu și-a făcut treaba”, a mai spus reprezentanta polițiștilor vrânceni.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.