Fotografii Silviu Matei și Sebastian Mastahac au mers în vestul Carpaților Meridionali, mai exact în Munții Țarcu, pentru a surprinde zimbrul european.
Cei doi au fost primii care i-au surprins, în situl Natura 2000, în arealul lor. Proiectul a fost susținut și de cei de la Canon, iar imaginile au fost realizate cu aparate 5D mark IV și 7D Mark II și obiective EF 400mm f/2.8L și EF 500mm f/4 L IS.
„Am avut bucuria de a sta câteva zile în mijlocul lor, într-un peisaj mirific, dar și plin de provocări. Am urcat prin zăpadă de 40 de cm, cu echipamentul foto în spate, cort și provizii. Știind că sunt o specie în pragul extincției, toate acestea n-au mai contat când am ajuns în rezervație, unde am avut șansa de a vedea zimbri în libertate, hrănindu-se și jucându-se în largul lor. Sper ca generațiile viitoare să aibă ocazia să îi găsească acolo unde le este locul: acasă, în sălbăticie”, a declarat Sebastian Mastahac.
Fotograful Silviu Matei spune că pentru el e un proiect special și a documentat în 2014 pentru prima dată reintroducerea zimbrilor în sălbăticia Munților Carpați.
„Țin minte și acum că am ajuns în Vama Nădlac și am întâmpinat primul camion care îi transporta. Apoi i-am însoțit, pas cu pas, până la eliberarea lor în raza comunei Armeniș. Reîntâlnirea de acum a reprezentat o experiență de neuitat”, spune Silviu Matei.
Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa. A fost prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei, și a dispărut din sălbăticie în 1927. În ultimii ani s-au făcut eforturi substanțiale pentru introducerea acestor animale în libertate, iar în 2011 a demarat proiectul LIFE-Bison.
Proiectul se desfășoară în Munţii Ţarcu, în comuna Armeniş, din judeţul Caraş-Severin, prin intermediul WWF România, Rewilding Europe și Comisia Europeană. În anul 2014 au fost aduse exemplare provenind din diferite rezervații din Europa în cadrul acțiunii de repopulare din situl Natura 2000.
În prezent, România este una dintre cele 9 țări europene pe teritoriul căreia zimbrii încă trăiesc în sălbăticie.
Dacă în 1927 mai existau doar 54 de exemplare, toate în captivitate, în întreaga Europă, în acest moment, în Munții Țarcu se gasesc 23 de zimbri în libertate.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: