Idei de cadouri pentru socri. 6 lucruri pe care chiar le vor folosi

idei de cadouri pentru socri
Foto: OrnaW / pixabay.com

Urmează ziua soacrei sau a socrului și ești în pană de idei? Îți venim în ajutor cu o serie de idei de cadouri pentru socri.

Dacă vrei să faci o impresie bună, important este să alegi cadouri practice, utile, pe care cei care le primesc chiar le vor folosi de-a lungul vieții. În funcție de cadoul pe care îl alegi, investiția poate fi mai mare ori mai mică. În orice caz, există și numeroase variante de cadou care nu sunt deloc costisitoare, dar care cu siguranță îi vor surprinde în mod plăcut pe socrii tăi.

Iată 6 idei de cadouri pentru socri:

 

1. Telefon pentru seniori. Dacă socrul sau soacra ta nu știe să folosească un telefon inteligent, sau dacă are probleme cu vederea și nu vede foarte bine la apropiere, atunci îi poți cumpăra un telefon mobil clasic, pe ale cărui taste cifrele să fie scrise cu caractere mari. Un astfel de telefon mobil poate ajunge să coste și 65 de lei. De exemplu, pe evomag.ro găsiți numeroase telefoane Nokia, Alcatel sau Allview care se pot transforma în cadouri perfecte pentru socri.

2. De la o vârstă, mișcarea devine nu importantă, ci crucială pentru menținerea în formă și pentru o stare bună de sănătate. Prin urmare, dacă știu să meargă pe bicicletă – și cam oricine știe în zilele noastre – le poți cumpăra socrilor tăi o bicicletă. Pe piață există numeroase biciclete ieftine pentru care nu va trebui să scoți o avere din buzunar.

Idei de cadouri pentru persone în vârstă: aparat de masaj

 

3. Dacă socrul tău conduce o mașină îi poți cumpăra o trusă de prim ajutor. Conform legislației, astfel de truse sunt obligatorii și trebuie înlocuite după un anumit număr de ani. Așadar, o trusă de prim ajutor va fi un cadou util, deoarece așa îl vei scuti cu siguranță de o cheltuială.

4. Durerile de spate, de umeri sau de picioare care apar odată cu vârsta pot fi atenuate cu ajutorul unui aparat de masaj. În magazine există numeroase tipuri de aparate de masaj de relaxare a mușchilor, de la cele care sunt mișcate cu mâna pe corp, până la cele care seamănă cu niște pernuțe mișcătoare și pe care persoana se întinde pentru a fi masată. Orice model ați alege, este o idee de cadou foarte bună dacă socrul sau soacra voastră are astfel de dureri.

Idei de cadouri pentru socri – aspiratorul-robot

 

5. După o anumită vârstă, curățenia în casă devine și ea tot mai greu de făcut. Pentru o persoană care a trecut de 70-75 de ani e dificil să se aplece să dea cu mătura sau cu aspiratorul, așa că voi îi puteți ușura sarcina cumpărându-i un aspirator-robot automat (rotund) care se plimbă singur prin toate camerele, inclusiv prin spațiile înguste, înghițind tot praful și murdăria. Când a terminat, se va duce singur să se încarce la priză.

6. Ultima noastră recomandare este un espressor. Dacă socrilor tăi le place să bea cafea, atunci cu siguranță vor aprecia gustul și aroma unei cafele făcute din boabe proaspăt măcinate.

Foto: OrnaW / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.