Gripa la copii. Când se iau antivirale sau antibiotice – explicațiile medicului Mihai Craiu

mihai craiu
Mihai Craiu la Rock FM. Foto: Facebook

În contextul în care România se confruntă cu numeroase cazuri de gripă și de viroze în această perioadă, medicul pediatru Mihai Craiu a explicat cum ar trebui tratată gripa la copii.

„Cel mai tare mă indispun fanaticii. Cei care afirmă fără să clipească „trebuie să mănânci zilnic X aliment” sau „este absolut interzis să mănânci vreodată Y aliment”, sau „este obligatoriu să faci analiza aceasta înainte de tratamentul Z”…

Mă îngrijorează acest mod de abordare, tot mai frecventă, în comunicarea românească.

Fie că vine de la influenceri sau bloggeri fără studii medicale, fie că vine de la doctorul X, cu reputație sau vechime în profesie, abordarea „fanatică” a unei probleme de sănătate sau de prevenție a bolii este la fel de greșită ca și varianta mioritică cu „lasă că merge și așa”.

Cu siguranță fiecare copil este diferit (vorbesc doar în calitate de medic pediatru) și fiecare poate reacționa într-un fel anume la o intervenție terapeutică sau profilactică… Spune englezul „one size doesn’t fit all””, explică medicul pediatru într-o postare pe pagina sa de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii”.

„Zic diverși „gripa se tratează preventiv cu antibiotice, ca să nu apară suprainfecții bacteriene”… Alții spun „nu se administrează niciodată medicație specifică în gripă, deoarece trece singură, ca toate răcelile”… Iar unii afirmă vehement „doar cu antivirale poate fi vindecat copilul dumneavoastră”…
Aceste afirmații sunt eronate, dacă le aplicăm în toate scenariile posibile de gripă la copil.

Da, ar exista unii copii ce dezvoltă drept complicație a gripei o suprainfecție bacteriană (statistic vorbind cam un sfert din virozele respiratorii la copil ar putea evolua către suprainfecții respiratorii bacteriene, mai ales în scenariul unui copil fragil – prematurii, cei cu maladii cronice cardiace sau pulmonare, cei cu malnutriție, cei cu obezitate extremă, cei nevaccinați). Dar asta nu înseamnă că administrăm „preventiv” antibiotice unui copil cu gripă. Vom trata inutil și cu efecte adverse 75% din cei diagnosticați.

Gripa este o afecțiune severă și are nevoie de tratament, dacă s-a instaurat deja boala. Nu putem aștepta să treacă singură, în special la grupa de copii cu risc crescut, menționată anterior”, continuă el.

Pe de altă parte, Mihai Craiu arată că antiviralele nu trebuie administrate oricând, ci doar la începutul bolii:

„Nu putem administra antivirale specifice (apropos nu sunt „antivirale” diversele poțiuni sau decocturi magice, promovate asiduu de către diverși șarlatani care afirmă, foarte zgomotos, că „toate cazurile de gripă” se vor vindeca dacă bem, înghițim sau inhalăm … ceva „special”, eventual vândut pe bani mulți) oricând.

În gripă antiviralul autorizat pentru uz uman (oseltamivir/Tamiflu) se poate administra doar la începutul bolii. În primele zile de boală, sau ca profilaxie, după contactul semnificativ cu un bolnav ce are gripă dovedită. Acest medicament nu va avea nici un efect asupra evoluției prelungite sau asupra complicațiilor bolii apărute la mai mult de o săptămână de la debutul gripei.

De ce?

Pentru că oseltamivirul nu face minuni ci doar previne răspândirea virusului în organism. Acest mecanism de prevenție funcționează doar în primele 2-3 zile de la debut. Cât mai repede cu atât mai eficace.

Dacă ne uităm în imaginile de mai jos vom înțelege de ce avem doar un interval redus de oportunitate.

Oseltamivirul blochează neuraminidaza. Neuraminidaza funcționează ca o foarfecă, ce taie legătura dintre copiile virale (produse de virusul gripal în interiorul celulei infectate și scoase la suprafața acesteia, ca niște ciuperci apărute după ploaie) și celula respectivă a mucoasei căilor aeriene.

Dacă nu blocăm această foarfecă, prin folosirea unui super-glue, virusul gripal se împrăștie în organism. Tamiflu este un blocant de neuraminidază care funcționează ca un lipici foarte puternic, legându-se doar de această enzimă, în mod specific. Dacă nu blocăm foarfeca, de pe suprafața fiecărei celule infectate cu virusul gripal se vor desprinde muuuulte copii ale acestui virus. Iar aceste copii se vor răspândi la restul celulelor sănătoase, deturnându-le funcția lor obișnuită de protecție a căilor aeriene, către producția de copii ale virusului gripal.

Cu cât acționăm mai repede cu bidineaua de lipici, cu atât vor pleca mai puține virusuri către restul celulelor sănătoase. Iar celulele bolnave vor muri și vor fi „reciclate” de către mecanismul de apărare al organismului, prin niște celule numite macrofage.

Lipiciul funcționează DOAR până nu au plecat la plimbare enorm de multe copii ale virusului gripal. După 5 sau 7 zile este prea târziu…”

„1. Nici un copil nu va reacționa mereu la fel la boală și nu toți copiii vor putea fi tratați cu aceleași medicamente.

2. În ce privește gripa este mai ușor să o prevenim (cu igienă bună, aerisit frecvent, alimentație corectă pentru vârstă, mișcare multă în aer liber și vaccinare pentru cei eligibili) decât să o tratăm.

3. Și dacă este gripă dovedită, tratamentul cu antivirale nu funcționează oricând, ci numai la începutul bolii”, conchide el.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.