Franța intră în carantină totală. Președintele Macron: ”Doar așa putem încetini virusul”

Foto: Pixabay

Președintele francez Emmanuel Macron a decretat cea de-a treia carantină națională și a anunțat că școlile se vor închide pentru trei săptămâni, totul pentru a opri răspândirea COVID-19.

Franța a înregistrat aproape 100.000 de morți de la începutul pandemiei, iar secțiile de terapie intensivă sunt tot mai pline.

Macron a spus aseară, într-un mesaj televizat, că va închide economia pentru a apăra sănătatea cetățenilor.

”Vom pierde controlul asupra situației dacă nu acționăm acum”, a declarat președintele francez.

Măsurile restrictive vor fi aplicate pe tot teritoriul țării și vor rămâne în vigoare cel puțin o lună de zile. Francezii vor putea circula doar în zonele din apropierea domiciliului, iar majoritatea activităților vor putea fi făcute doar de acasă.

Macron (43 de ani) a anunțat în repetate rânduri că va încerca să evite o carantină generală, pentru a ajuta cât mai mult economia, serios afectată de criza COVID-19.

Cursurile fizice în școli vor fi suspendate pentru trei săptămâni.

”Este cea mai bună soluție pentru a încetini virusul”, a mai declarat liderul din Hexagon, adăugând că situația este îngrijorătoare.

Franța raportează zilnic aproape 40.000 de cazuri noi de infecție cu COVID-19, în timp ce în secțiile ATI sunt internați peste 5.000 de pacienți în stare gravă.

Restricțiile vor lovi puternic a doua economie din zona Euro, peste 150.000 de afaceri vor fi închise, iar pierderile lunare vor depăși 11 miliarde de euro.

Macron a adăugat că singura cale de a ieși din criză este vaccinarea. Doar 12% dintre francezi au fost imunizați până acum.