FOTO. Cum vor arăta stadioanele Steaua și Rapid. Ce se întâmplă cu Dinamo

Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI

Compania Națională de Investiții a prezentat, la Guvern, alături de fostul fotbalist Gică Popescu, consilier onorofic în Executiv, planurile stadioanelor care vor fi construite pentru a găzdui antrenamentele unor naționale care vor juca în România la Euro 2020.

Lucrările sunt în întârziere, însă Gică Popescu este optimist.

„Euro 2020 nu înseamnă doar cele două obiective, stadioane și calea ferată, ci mult mai multe. Ultimele preocupări ale celor de la UEFA în discuțiile pe care eu le-am avut cu ei erau legată de cele trei stadioane.

Bineînțeles că dorim ca aceste trei stadioane să fie gata și vor fi gata până la Euro 2020 chiar dacă nu vor fi gata în totalitate şi vor fi gata în proporţie de 90% şi vom avea de pus 2 prosoape, 3 ghivece asta nu înseamnă că nu vor fi folosite pe durata întregului campionat european”, a declarat Gică Popescu.

La proiectele stadioanelor au apărut și câteva modificări.

Steaua. Potrivit CNI, suprafața construită a crescut cu 12.000 de metri pătrați și a ajuns la 82.000 de metri pătrați. De asemenea, forma de stea a fost păstrată doar la nivelul platformelor de acces, „pentru o percepție vizuală mai bună” și pentru îmbunătățirea accesului spectatorilor. Capacitatea arenei va fi de 31.254 de spectatori, iar costurile lucrărilor se vor ridica la aproximativ 64,5 milioane de euro.

Stadionul va avea gazon natural ranforsat sintetic, spații de cazare pentru fotbaliști, restaurant și magazine, muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua și de recuperare și magazine.

Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI
Stadionul Steaua FOTO: CNI

Rapid. Stadionul din Giulești va fi de 14.000 de locuri, iar lucrările vor costa în jur de 29 de milioane de euro. Stadionul va avea și o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune, o sală de sport aflată sub peluza nord și spații de cazare pentru sportivi.

Stadionul Rapid FOTO: CNI
Stadionul Rapid FOTO: CNI
Stadionul Rapid FOTO: CNI
Stadionul Rapid FOTO: CNI
Stadionul Rapid FOTO: CNI
Stadionul Rapid FOTO: CNI

Arcul de Triumf. Va avea o capacitate de 8.207 de locuri. Valoarea va fi de 24 de milioane de euro. După reabilitare și modernizare, stadionul va deveni un centru sportiv de excelență și va găzdui competiții de fotbal și rugby.

Arcul de Triumf FOTO: CNI
Arcul de Triumf FOTO: CNI
Arcul de Triumf FOTO: CNI
Arcul de Triumf FOTO: CNI
Arcul de Triumf FOTO: CNI
Arcul de Triumf FOTO: CNI

S-a dorit includerea în acest program și a stadionului Dinamo, însă proiectul a fost suspendat deocamdată din cauza problemelor juridice ale amplasamentului.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.