O fetiță de 11 ani și-a salvat mama și fratele căzuți într-o râpă

fetiță cheile carașului
Foto: argument-cs.ro

O fetiță de doar 11 ani și-a salvat mama și fratele mai mic după ce aceștia au căzut într-o râpă în Cheile Carașului din județul Caraș-Severin. Fetița a sunat imediat la 112 și a explicat exact unde anume se aflau mama și fratele ei.

Cu ajutorul indicațiilor oferite de ea, salvamontiștii i-au găsit rapid și au reușit să îi scoată din râpă, relatează publicația locală argument-cs.ro.

Incidentul s-a petrecut marți, 1 mai, în Cheile Carașului, o zonă protejată ce face parte din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. Rezervația naturală Cheile Carașului se întinde pe o suprafață de 578 de ha și se află în Munții Aninei, între confluența pârâului Comarnic cu Carașul și comuna Carașova.

Mama cu cei doi copii – fetița de 11 ani și un băiat de un an și jumătate pe care îl purta într-un ham special – făcea parte dintr-un grup mai mare de turiști, însă femeia s-a pierdut de aceștia.

La un moment dat a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 10 de metri. Din fericire, a reușit să se prindă de niște crengi și a rămas suspendată la o distanță de aproximativ trei metri de cărarea de pe marginea râului Caraș.

Fetiţa de 11 ani nu s-a pierdut cu firea și a sunat imediat la 112. Au pornit spre ei echipaje ale Detașmentului de Pompieri Reșița, ale Poliției şi Serviciului Județean de Ambulanță, precum şi doi salvamontiști, viceprimarul și un angajat al Primăriei Carașova, mai notează sursa citată.

Cu ajutorul indicațiilor date de fetiță prin telefon, cele trei persoane au fost găsite ușor, iar salvamontiștii împreună cu pompierii au scos mama și băiețelul din râpă. Nici mama și nici băiețelul nu au fost răniți.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență le recomandă tuturor părinților să-și educe copiii în privința reacțiilor în situații de urgență.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și alte știri pozitive, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.