Festivalul Internaţional de Vibrafon. De la jazz la baroc: sunetele seducătoare ale unui instrument prea puțin cunoscut

festival_de_vibrafon_germania
Imagine din timpul unui festival de vibrafon din Germania / Foto: Nadja von Massow

Festivalul Internaţional de Vibrafon, un eveniment organizat în premieră mondială în Bucureşti, s-a deschis la începutul acestei săptămâni, în seara zilei de luni, 12 martie, în Studioul de Concerte Mihail Jora de la Sala Radio.

Am avut astfel ocazia de a asculta un instrument pe care nu-l mai auzisem până atunci, un instrument care mi-a încântat sufletul şi mi-a făcut urechea, de fapt, greşesc, întregul corp, să vibreze la sunetele înalte şi prelungi scoase de muzicienii talentaţi.

Vibrafonul, care face parte din familia instrumentelor de percuţie, se aseamănă foarte mult cu un xilofon, şi a apărut pe piaţă pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, în 1921, fiind folosit de atunci mai mult în formaţiile de jazz.

Cu toate acestea, muzica pe care o vom putea auzi în cadrul acestui festival va face un periplu de la Bach la muzică contemporană, trecând aşadar prin mai multe stiluri muzicale, de la clasic la rock, dar bineînţeles și prin jazz.

Recitalul de luni aseară a fost unul de excepţie, care, deşi – din păcate – nu a adunat decât în jur de 150 de oameni (15% din capacitatea sălii), a vibrat prin aplauzele îndelungi ale celor veniţi să asculte muzica.

Bucureștiul, „capitala internațională a vibrofonului”

Deschiderea a fost făcută de cel care a organizat acest festival, solist de vibrafon şi el, românul Alexandru Anastasiu. Printre altele, a menţionat faptul că Gary Burton (celebru vibrafonist care a cântat alături de Stan Getz, Chick Corea şi Pat Metheny), cu ocazia acestui festival, a denumit Bucureştiul „capitala internaţională a vibrafonului”.

Compoziţia recitalului a cuprins două părţi: una puternică, plină de forţă, cu un trio format din Toni Miceli, la vibrafon, Michael Acker, la contrabas, şi Laurenţiu Zmau, la baterie, şi o a doua parte romantică, seducătoare, cu David Friedman, la vibrafon, şi Peter Weniger la saxofon.

Pe parcursul a două ore şi jumatate, plecaţi de la serviciu şi însetaţi de o oază de relaxare culturală, am fost transportaţi într-o lume total aparte unde am putut să uităm de grijile zilnice şi să ne transformăm seara în ceva cu totul şi cu totul special.

 


Alexandru Anastasiu și Lucian Maxim interpretând piesa „Let’s Vibe” 

În prima parte a concertului, Toni a vorbit la fiecare pauză cu publicul, rostind câteva anecdote sau istorioare despre fiecare piesă care urma. Aşa, de pildă, varianta lui la melodia „In-A-Gadda-Da-Vida” (care, la origine a fost „In-the-Garden-of-Eden”) s-a născut din înregistrarea formaţiei originale, Iron Butterfly, în 1968, în care melodia ocupa întreaga parte secundă a albumului (puţin peste 17 minute). Superbă interpretare!

Alături de aceasta, am ascultat „Bachianas brasileiras No.5: I. Aria: Cantilena” de H. Villa Lobos, „Tenessee Waltz” de Pee Wee King, „Falling Grace” de Steve Swalow, „Lullaby of the Leaves” de Bernice Petkere, şi „End of a Beautiful Friendship” de Donald Kahn şi Stanley Styne.

Apoi, surpriză: la invitaţia lui Toni, un om din public s-a ridicat, s-a urcat pe scenă şi l-a acompaniat pe melodia „Bags Groove” de Milt Jackson! Era solistul din a doua parte a spectacolului, David Friedman; am asistat la treceri foarte frumoase de la un solo de vibrafon (cel alb, al lui Miceli), la celălalt (cel gri, al lui Friedman), cu fiecare muzician secondându-l pe celălalt cu brio.

10-20 de lei, prețul biletelor la Festivalului Internațional de Vibrafon

Ultima parte a fost o interpretare pentru fiecare romantic din noi, care te ducea cu gândul la toate iubirile pe care le-ai cunoscut (sau, măcar la cele mai importante) şi cu siguranţă îţi aducea un zâmbet dulce şi melancolic de aducere-aminte. Melodiile au fost „Emily”, „Body& Soul”, „If I were a bell”, „O grande amor”, „The boy next door”(cântat şi de Judy Garland în filmul „Meet Me in St. Louis”), „So in love”, „Two for the road”.

Amuzant a fost felul în care „formaţia” („the band”, aşa cum a denumit-o Friedman, compusă din el şi Weniger) şi-a făcut intro-ul: printr-o improvizaţie, ca să intre în mână; după spusele lui David, în momentele acelea, nici ei nu ştiau ce cântă şi asigurau astfel o surpriza dublă a melodiei: atât pentru public, cât şi pentru ei doi (Vibe& Sax Improvisation No. 1).

Astăzi festivalul va continua cu un recital al lui Emmanuel Séjourné, joi îl vom asculta pe Alexandru Anastasiu interpretând piese din Bach, iar vineri se va încheia cu un concert al Orchestrei Naţionale Radio sub bagheta lui Gerd Schaller.

Biletele se pot procura prin Eventim la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești, Humanitas și online pe www.eventim.ro şi costă între 10 şi 20 de lei. În speranţa că i-am convins nu doar pe melomani, ci şi pe cei care pur și simplu vor să se relaxeze după o zi grea … ne vedem acolo!

Programul Festivalului Internațional de Vibrafon pentru următoarele zile:

 

Miercuri, 14 Martie

19.00 Festivalul internaţional de vibrafon – Sala Radio

ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO

Dirijor: TIBERIU SOARE
Solist: EMMANUEL SEJOURNE – vibrafon

Dan Voiculescu: Codex Caioni
E. Sejourné: Concert pentru vibrafon şi orchestra de cameră
G. Bizet-R. Scedrin: Suita din opera Carmen

Joi, 15 Martie

19.00 Festivalul internaţional de vibrafon – Recital – Sala Radio

Alexandru ANASTASIU – vibrafon
TRIO GRAVE
Eugen BOBEICO – violă, Florin MITREA – violoncel, Dragoş ŞERBĂNESCU -contrabas
„Bach Vibrations”
J.S.Bach: Sarabanda si Ciaconna din partita a doua pentru vioara solo BWV 1004 – Transcriptie pentru vibrafon Alexandru Anastasiu
J.S.Bach: Sonata Nr.4 pentru orga BWV 528 – transcriptie pentru vibrafon si trio de coarde Alexandru Anastasiu
J.S.Bach: „Passacaglia” in do minor pentru orga BWV 582 – transcriptie pentru vibrafon si trio de coarde Transcriptie Alexandru Anastasiu

x x x

Alexandru ANASTASIU – vibrafon
PERCUSSION STUDIO GROUP
Cristian BALEA, Dan TEODORESCU, Lucian MAXIM, Constantin AOLARITI, Ali SROUJI, Alexandru STURZU, Sorin ROTARU, Avar GOMBOCZ

Alexandru Anastasiu:„Let’s vibe”, „After you”, „Never ending story”, pentru vibrafon si ansamblu de percutie
Ney Rosauro: Concert pentru vibrafon si ansamblu de percutie
Nathan Daughtrey: Concert pentru vibrafon si ansamblu de percutie

Vineri, 16 Martie

19.00 Festivalul internaţional de vibrafon – Sala Radio

ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO

Dirijor: GERD SCHALLER
Solist: IGOR LEŠNIK

S. Barber : Adagio pentru orchestră de coarde
F. Cibulka – Igor Lešnik : Concert pentru percuţie şi orchestră simfonică
O. Respighi:
Feste romane
Pini di Roma

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.