Etapa a doua a vaccinării începe în 15 ianuarie. Cum se pot programa bătrânii și bolnavii cronici

Medicul Valeriu Gheorghiță. Foto: Spitalul Militar Central Carol Davila

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că după data de 15 ianuarie se va intra în a doua etapă a procesului de imunizare.

”Din a doua jumătate a lunii ianuarie, practic după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internaţi în centrele medico-sociale, rezidenţiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficienţă renală cronică în stadiul de hemodializă”, a declarat Valeriu Gheorghiță la postul Antena3.

Medicul militar a mai spus că va fi dezvoltat, tot până în 15 ianuarie, și modulul de programare destinat persoanelor vizate de etapa a doua a campaniei de vaccinare.

Autoritățile vor să vaccineze câți mai mulți bolnavi cronici și cetățeni cu vârsta de peste 65 de ani, în cadrul etapei a doua.

”Dezvoltăm un sistem prin care persoanele, după ce pleacă din staţiia de hemodializă, să fie transportate cu aceleaşi mijloace de transport către centrele de vaccinare. Vor fi vaccinate şi ulterior se va urma traseul obişnuit”, a adăugat Gheorghiță.

Oficialul a mai spus că astăzi va fi publicată lista pentru persoanele cu boli cronice care vor intra în etapa a doua a vaccinării.

Până ieri, în România fuseseră vaccinați peste 114.000 de persoane, mai ales medici și lucrători esențiali.

Alte 150.000 de doze de vaccin au ajuns în această dimineață în România, a patra tranșă pe care țara noastră o priomește de la Comisia Europeană.