Educația românească trece la modelul japonez: Toți profesorii vor fi testați la fiecare 10 ani!

Subiecte Evaluare Națională 2018 Română Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018
FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a spus că sistemul românesc va adopta o prevedere găsită în legea japoneză: ”Din zece în zece ani, tot corpul profesoral va fi supus unei evaluări”.

“Vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare”, a spus Andronescu într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei.

”M-am uitat, de curând, la sistemul de învăţământ din Japonia. Două lucruri mi-au atras atenţia: faptul că, din trei în trei ani, profesorii schimbă şcolile. Îi trimit pe cei mai buni profesori acolo unde sunt nevoile mai mari. Eu cred că o asemnea măsură nu este aplicabilă la noi, pentru că se produce foarte mare deranj”, a mai declarat ministrul PSD.

Andronescu spune că profesorii vor fi, însă, evaluați la fiecare zece ani.

”Examenul pe conţinutul disciplinei pe care profesorul o predă şi examenul de tehnologie pedagogică, pentru că şi aceasta evoluează. Şi atunci, vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare”, a anunțat ministrul Educației.

Nu este pentru prima oară când Ecaterina Andronescu invocă modelul nipon:

”De ce ar mai depune strădanie un profesor din preuniversitar dacă a devenit titular, dacă și-a luat gradul întâi, el știe că e veșnic acolo”, spunea în urmă cu câteva săptămâni ministrul, adăugând: ”Trebuie găsite niște mecanisme. Sunt îngrijorată de preuniversitar. Niciodată nu a fost o situație ca asta. 36% nu iau cinci la evaluare. Dacă vă uitați la Bacalaureat, an de an dezastrul e destul de mare”.

Rămâne de văzut când va fi adoptată noua Lege a Educației, mai ales după ce Consiliul Național al Rectorilor a decis, de curând, ca ”inoportună orice abordare lipsită de responsabilitate, prin care s-ar dori elaborarea și promovarea ‘pe repede înainte’ a unei legi de asemenea importanță”.