DNA anchetează solicitarea ca avioanele Tarom să rămână la sol în ziua moțiunii de cenzură

tarom
Aeronavă TAROM. Foto: Tarom / Wikimedia Commons / Arpingstone

Fostul director al Tarom, Mădălina Mezei, va merge la DNA după ce a dezvăluit că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină avioanele companiei la sol în ziua moțiunii de cenzură.

„Am fost contactată de DNA și mă voi duce, luni, la ora 10, la DNA să declar, sub jurământ, tot ce am declarat și public”, a declarat Mezei, vineri, în cadrul unei emisiuni de la B1 TV.

Atunci când a fost întrebată de ce nu a dezvăluit acest lucru atunci când era în funcție și nu după ce a fost demisă, Mădălina Mezei a spus că ea nu a făcut această declarație.

„Au apărut niște informații în spațiul public și nu am făcut decât să le confirm. Obiectivul meu a fost să țin avioanele în aer și m-am asigurat prin toate mijloacele că voi evita o astfel de situație”, a declarat Mădălina Mezei.

Directorul demis al Tarom a declarat că Răzvan Cuc i-a cerut să țină avioanele Tarom care au zboruri interne la sol în ziua moțiunii de cenzură pentru a-i împiedica pe parlamentarii din țară să ajungă în Parlament să voteze.

„Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea”, a fost reacția lui Răzvan Cuc.

Consiliul de Administrație al Tarom a precizat, într-un comunicat de presă, că în ședința din 15 octombrie a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de către Mădălina Mezei.

Însă demiterea acesteia vine după doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.