De ce nu a purtat mască Iohannis la reuniunea Consiliului European?

Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Administrația Prezidențială a precizat că purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, dar și în timpul altor întâlniri restrânse a fost opțională, și nu obligatorie.

Declarația a apărut după ce președintele Klaus Iohannis a fost fotografiat fără mască în timpul unor discuții avute cu alți lideri europeni, aproape toți fiind protejați cu mască.

Iohannis, care a făcut apel după apel la populație să respecte măsurile de distanțare socială, dar și să poarte mască în spațiile închise, ar fi făcut ”unele excepții punctuale, cu durată limitată”, mai scrie Administrația Prezidențială.

”În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, cât și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului”, se precizează în comunicatul instituției de la Palatul Cotroceni.

”Cu toate acestea, pe parcursul celor 4 zile și 4 nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, a adăugat Administrația Prezidențială.

”După patru zile și patru nopți de negocieri complicate în Consiliul European, am ajuns în această dimineață la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Am obținut pentru țara noastră o sumă impresionantă – 80 miliarde de euro, pe care o vom folosi pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. De asemenea, o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansarea economică”, scria Iohannis pe Facebook, după discuțiile avute cu ceilalți șefi de state din Uniunea Europeană.