Cum scăpați de acarienii din casa dumneavoastră

Cu siguranță, toată lumea a auzit de problemele pe care le pot provoca acarienii dintr-o locuință, iar mulți dintre noi ne-am și confruntat cu alergii cauzate de aceștia. Și asta pentru că luăm contact mereu cu ei: sunt prezenți mai ales în dormitor, în saltea sau pe lenjeriile de pat, dar și pe canapele. Iar problemele nu apar doar la oameni, ci și la animalele de companie pe care le lăsăm să doarmă în patul nostru. Și nu vă imaginați că acarienii sunt vizibili cu ochiul liber, așa cum sunt puricii sau alți paraziți, ci pot fi văzuți doar la microscop. Nu e de mirare că abia când apar primele reacții alergice ne dăm seama că suntem invadați de acarieni, în special de cei de praf, care sunt foarte rezistenți și se înmulțesc extrem de repede.

În următorul articol vă vom dezvălui câteva secrete pentru a preveni apariția astmului sau alergiilor, care sunt cele mai dese boli provocate de acarieni. Așadar, iată cum puteți scăpa cu ușurință de aceste arahnide minuscule din casă!

În primul rând, printr-o igienizare corectă și frecventă puteți evita problemele cu ușurință. Dacă vorbim despre acarienii care își fac veacul în dormitor, vorbim în primul rând despre cei de pe saltele și lenjerii de pat. Așternuturile trebuie schimbate săptămânal, mai ales dacă sunt folosite în fiecare seară. Explicația este una simplă: principala sursă de hrană a acarienilor sunt celulele moarte de pe pielea noastră și praful pe care ei îl consumă în timp ce noi dormim. Același lucru se aplică și în cazul pijamalelor sau a hainelor în care vă odihniți. Temperatura la care se face igienizarea trebuie să fie cât mai ridicată. Bineînțeles că trebuie să țineți cont și de sfaturile producătorului și de indicațiile de pe eticheta fiecărei lenjerii de pat, pentru a nu deteriora țesătura. Dacă aveți așternuturi din bumbac 100%, puteți alege programul ‘cotton’ al mașinii de spălat și nu va trebui să vă faceți griji.

Tot legat de igienă, nu folosiți niciodată lenjerii de pat pe care abia le-ați cumpărat și le-ați scos din ambalaj. Spălați întotdeauna așternuturile înainte de a le întinde pe saltea!

Există reguli și cu privință la combinarea hainelor pe care le puneți la igienizat. Evitați să umpleți mașina de spălat cu lenjerii și alte haine precum bluze groase sau jeansi, pentru ca mașina să poată efectua un ciclu complet și eficient de curățare și să fiți siguri că acarienii au dispărut.

Detergentul folosit este și el important. Este de preferat să fie un dero puternic sau chiar un înălbitor, în cazul în care aveți lenjerii de pat albe sau în culori deschise. Însă, și de această dată, verificați atent eticheta producătorului, pentru există țesături speciale pentru care este complet contraindicat să folosiți înălbitor.

Pentru un plus de siguranță, puteți efectua și un ciclu de curățare a mașinii de spălat, cu apă fierbinte, imediat după utilizare.

Pentru că de obicei acarienii se înmulțesc primăvara și toamna, în zilele însorite încercați pe cât posibil să lăsați lenjeriile de pat la uscat la soare, și nu într-o încăpere închisă sau prost ventilată. Evident, și aerisirea dormitorului este esențială! Astfel veți evita formarea umezelii în casă și veți fi siguri că orice urmă de acarieni a dispărut.

Nu uitați ca la fiecare schimbare de sezon, atunci când schimbăm cearceafurile subțiri cu pilote groase de iarnă, de exemplu, este esențial să spălați noile așternuturi înainte de a le folosi. Și asta pentru că și în spațiile de depozitare acarienii se înmulțesc destul de mult.

Cel puțin de două ori pe an, spălați cu sfințenie și perdelele și draperiile!

Și nu uitați de covoarele care trebuie igienizate cel puțin o dată pe săptămână. Fibrele textile din machete și covoare sunt un mediu ideal pentru dezvoltarea acarienilor. Iar dacă bugetul vă permite, un aspirator cu abur este una dintre cele mai bune soluții la care puteți apela!

Dacă veți respecta aceste sfaturi simple, cu siguranță veți avea un somn liniștitor, lipsit de secreții nazale, senzație de sufocare sau strănuturi.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.