Cu cât vor crește pensiile în 2022

Raluca Tucan. Foto: Gov.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că anul viitor, până la sfârșit va fi adoptată o nouă lege a pensiilor. Pensiile vor crește anul viitor cel puțin cu rata inflației.

„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a arătat ministrul Muncii, într-o vizită pe care a făcut-o la Botoșani.

Raluca Turcan a pledat din nou pentru o reformă a pensiilor, explicând că există o  presiune „în creştere” pe sistemul de pensii. În următorii 9 ani vor ieși la pensie „decrețeii” (copiii născuți după decretul lui Nicolae Ceușescu din 1966 prin care erau interzise avorturile – n.r.) și vor exista în plus, față de media normală, 1,8 milioane de pensionari.

„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere”, a arătat Raluca Turcan.

Ea a denunțat totodată inechităţile „crunte” din sistem.

„Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile. În acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a spus Raluca Turcan.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.