COVID-19 în România: 1.816 de cazuri noi. Crește rata de pozitivare

FOTO: geralt/Pixbay.com
FOTO: geralt/Pixbay.com

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.816 noi îmbolnăviri cu COVID-19, din 10.916 teste efectuate.

Dacă ieri numărul cazurilor noi a fost mai mare de două mii, rata de pozitivare era de doar 10%. Cele mai noi date arată o dublare a acestui indicator.

În ultimele 24 de ore au murit 54 de români infectați cu coronavirus, ducând numărul total al victimelor, de la începutul epidemiei, la 17.776.

53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.803. Dintre acestea, 1.020 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.300.790 de teste RT-PCR şi 77.927 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.916 teste RT-PCR (6.491 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.425 la cerere) şi 3.586 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 46.125 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.725 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 71.601 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 146 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 23 ianuarie, 5.813 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.108.755 de lei.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.594 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.