Cod galben în 19 județe. Vor fi vijelii, ploi torențiale, grindină, descărcări electrice

nori furtună ploaie vremea pe 15 zile cod galben de ploi
Foto: pixel2013 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Codul galben este valabil în intervalul 8 iunie, ora 13.00 – 8 iunie, ora 23.00.

În total, vor fi afectate 19 județe, parțial sau total.

În Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania și în zonele montane, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Foto: ANM

ANM a emis și o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 8 iunie, ora 10.00 – 10 iunie, ora 6.00.

În intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de luni (8 iunie) cu precădere în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum și în zonele de munte, în noaptea de luni spre marți (8/9 iunie) în sud-vest, iar marți (9 iunie) îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.