La o oră și jumătate distanță de București, în județul Călărași, aproape de Dunăre, omul și natura au creat un ținut superb puțin cunoscut, o adevărată microdeltă magnet pentru păsări, înconjurată de gospodării tradiționale, pe care turiștii le pot vizita acum mergând pe bicicletă pe potecile satelor.
Situat la 113 kilometri distanță de capitală, satul Ciocănești adăpostește o fermă piscicolă aflată în fosta luncă inundabilă a Dunării (înainte de îndiguirea fluviului, zona era inundată de acesta), și totodată într-o zonă ce este sit Natura 2000. În bazinele care ocupă 230 de hectare se crește în special puiet de pește. În fiecare an, păsările poposesc aici: cuibăresc, se hrănesc sau se odihnesc în perioada de migrație.
Acum, turiștii care ajung în Ciocănești pot nu doar să admire păsările, ci și să închirieze gratuit o bicicletă electrică și să se plimbe prin satele din zonă pentru a descoperi gospodăriile tradiționale și meșteșugarii locului.
În cadrul proiectului cu finanțare europeană LENA, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea, au fost cumpărate 4 biciclete electrice și s-au instalat două stații pentru încărcarea acestora: una dintre ele se află la ferma piscicolă din Ciocănești, chiar sub un observator de păsări în care turiștii pot urca pentru a vedea de sus bazinele, iar a doua se află la pensiunea Pescarul din Ciocănești, pe strada principală din sat. Pensiunea aparține Primăriei și oferă 20 de locuri de cazare.
Dacă turiștii anunță din timp organizația de mediu WWF-România, aceasta le poate pune la dispoziție și mai multe biciclete, a explicat pentru GreatNews Raluca Dan de la WWF-România, managerul proiectului LENA în România.
În cadrul proiectului au fost identificate 5 trasee de cicloturism ce însumează 500 de kilometri. Traseele trec prin satele din zonă, peste drumuri asfaltate, pietruite, dar și peste poteci din pământ.
Cel mai scurt dintre trasee, de 66 de kilometri, durează o zi. Pornește și se termină la ferma piscicolă din Ciocănești și îi poartă pe turiști prin satele din zonă: Dorobanțu, Mănăstirea, Frăsinet, Ulmu.
Acesta este și singurul traseu ce a fost marcat în teren cu vopsea (marcajul „C5” poate fi întâlnit pe plăcuțe, pe copaci și pe pietre). Pentru celelalte trasee turiștii își pot descărca de pe site-ul www.interreg-danube.eu coordonatele GPS ale traseelor, precum și o hartă ce conține toate cele 5 trasee. Hărțile, care au fost tipărite în 3.000 de exemplare, pot fi găsite și la ferma piscicolă, la Primăria Ciocănești, la sediul WWF din București și urmează să fie distribuite și la asociațiile de cicloturism din țară.
Turiștii pot închiria gratis bicicletele electrice, dar pe baza unei garanții. Vor lăsa o sumă de bani pe care o vor primi la întoarcere dacă aduc bicicletele în stare funcțională (suma urmează să fie stabilită). Printr-un proiect viitor, WWF dorește să achiziționeze mai multe biciclete pentru Ciocănești și să colaboreze cu o agenție care să vândă pachete turistice în zonă.
Scopul proiectului este de a promova ideea ca turiștii să se deplaseze cu bicicleta. Pe scurt, să renunțe la mașini, mai explică Raluca Dan. Un alt scop este de a promova afacerile „verzi”, bazate pe natură.
În inima activităților turistice din Ciocănești se află ferma piscicolă ce a fost înființată în anul 1965 pentru producerea puietului de pește. În bazinele de aici cresc specii precum plătica, crapul sau carasul.
Atrase de puiet, care e hrana lor preferată, păsările vin în fiecare an la Ciocănești pentru a se hrăni. Din cele aproximativ 400 de specii de păsări câte există în România, 100-110 pot fi văzute și aici, a explicat Mihai Avedic de la Societatea Ornitologică Română. Păsările pot fi observate gratuit cu ajutorul a două lunete dintr-un observator înalt de vreo 20 de metri, acoperit cu stuf, ce a fost construit la ferma piscicolă acum câțiva ani.
Recomandarea lui Mihai Avedic pentru turiștii care vor să facă birdwatching este să vină dimineața la observator, între orele 7 și 10, deoarece atunci păsările vin să se hrănească. Un alt moment prielnic este după-amiaza, de la 16.30-17.00 până la apusul soarelui. Cele mai bune luni pentru observații la Ciocănești sunt aprilie și octombrie deoarece atunci păsările migrează în această zonă.
Cele mai spectaculoase specii pe care turiștii le pot admira aici sunt rața roșie, pelicanul, cufundarul polar (o pasăre cafenie, cu striații pe gât, ce apare destul de rar), ferestrașul mic, și chiar și vulturul codalb. Berzele, pescărușii, stârcii, gâștele și celebrii cormorani sunt în număr foarte mare la Ciocănești.
Însă echilibrul dintre om și natură poate fi, uneori, fragil. Unele dintre speciile de păsări care vin la Ciocănești – și care sunt strict protejate – produc pagube foarte mari deoarece mănâncă foarte mult pește. „Aici este o microdeltă. Vin stârci de zi, stârci de noapte. Dar cele mai mari pagube sunt produse de pelicani și de cormorani. Sunt sute de pelicani. Din cauza lipsei peștelui din Deltă au venit aici unde se produce puiet. Colegul de la Ulmu (sat vecin – n.r.) îmi povestește că i-au mâncat 50 de tone de pește în două săptămâni. Îi gonește el, vin la mine. Pierderile sunt de 60%, dar și de 100% uneori”, a povestit Marin Hodorogea, proprietarul fermei piscicole de la Ciocănești.
O metodă folosită și în prezent pentru a speria păsările ihtiofage constă în utilizarea unor tunuri cu gaz propan, care produc un zgomot puternic.
„Aici e locul de hrănire al acestor păsări. Puietul e hrana lor preferată. Sunt rezervații peste tot, inclusiv în Bulgaria. Dar am colaborat cu WWF-ul și am accesat fonduri europene de mediu pentru a combina producția cu protejarea biodiversității”, a mai spus Hodorogea.
Pentru pagubele produse de păsări, proprietarul a primit compensații de la Uniunea Europeană timp de 4 ani, în perioada 2013-2017. Ulterior nu a mai primit, însă spune că „probabil” va primi din nou începând cu 2021, în următorul program de pescuit.
Dincolo de frumusețea naturală a zonei, proiectul LENA vrea să-i promoveze și pe oamenii din Ciocănești.
În octombrie anul trecut, la Ciocănești a fost organizat un brunch pescăresc, cu bucate gătite de săteni, iar oamenii au fost plătiți pentru tot ce au pregătit. De asemenea, turiștii pot să cumpere de la localnici produse alimentare. „Unii au certificat de producător, deci totul e legal”, a menționat Raluca Dan. Următorul brunch de la Ciocănești va avea loc în luna septembrie.
„Vrem să promovăm nu numai partea naturală, dar și meșteșugarii, și cultura. E atractiv pentru turiști. Tot mai mulți turiști sunt interesați de partea rurală. Oamenii sunt deschiși, primesc turiști în gospodării”, a mai arătat managerul de proiect.
Pedalând prin Ciocănești, turiștii pot opri pe strada Arțarului, la fierarul Adrian Pîrvu. În atelierul său încălzit de foc, bărbatul încă în putere, în vârstă de 57 de ani, face potcoave (o potcoavă costă 10-12 lei), fiare de plug, scoabe (niște fiare folosite în construcții sau la tencuit), dălți, leviere sau topoare.
Pe 18 aprilie a primit în vizită un grup de turiști germani, iar unul dintre ei a fost atât de captivat de bătutul fierului pe nicovală încât Pîrvu a trebuit să îl oprească: „Și i-am zis „Gata, ajunge”. Risca să-și facă o amintire neplăcută aici la noi”.
Pîrvu e din neam de fierari: bunicii lui au fost fierari, tatăl lui la fel, unchii lui tot fierari și, în plus, a luat de nevastă o fată de fierar. A crescut de mic în fierărie, însă imediat după Revoluție, când era tânăr, a plecat la muncă în străinătate. A lucrat în construcții prin Germania, Israel, Italia. Apoi, în urmă cu 10 ani, s-a întors acasă și și-a deschis o fierărie.
Mai are clienți, însă în general persoane vârstnice. „Căruia i se tocește toporișca vine la mine să i-o fac”. Lui Pîrvu îi place meseria de fierar. Spune că lucrează și 11-12 ore pe zi și uneori uită să mănânce. De regulă lucrează cu materialul clientului. „Fiecare mai are prin curte două bucăți de fier”, zice el.
Au mai fost câțiva fierari mai bătrâni în sat, dar acum a rămas doar el: „Mă caută lumea, dar am probleme cu sănătatea. O să cam reduc. Am cui să las, am băiat mare, dar nu vrea. Are alergie cum intră în fierărie. Se câștigă puțin din fierărie. Are vecinul meu un băiat, nu se omoară cu școala. După ce termină 8 clase mă gândeam pe el să-l atrag. Șansele sunt 80 minus. Tot ce este generația asta… E o meserie grea, se bazează pe efort fizic. Toți fug”.
Dacă fierarul Pîrvu mai are cât de cât clienți, dogarul Vasile Tudor de pe strada Prunului din Ciocănești nu a mai primit o comandă din toamna trecută. Ultima dată a făcut o cadă mare de 100 de găleți (1.000 de litri) pentru un răcitor de cazan de țuică. A vândut cada din lemn de salcâm cu 800 de lei.
Chiar dacă nu mai există cerere, meșteșugarul în vârstă de 67 de ani și-a păstrat atelierul și îi primește pe turiștii curioși să vadă cum arăta locul de muncă al unui dogar.
Pe când era tânăr, Tudor a muncit la un atelier de dogărie din Călărași. Însă la 21 de ani a avut un accident de muncă. Cuțitele cu care lucra la o doagă i-au venit peste mâna stângă și i-au tăiat 4 degete. I-a rămas doar degetul mare. „A fost o mașină improvizată”, își amintește el. Omul s-a întors în sat, a stat 7 luni în concediu medical, iar apoi ar fi vrut să primească un ajutor bănesc pentru că rămăsese infirm. Însă statul comunist nu i-a dat nimic: „Pensie n-a vrut să-mi dea”.
Așa că s-a autorizat și-a făcut atelier de dogărie la domiciliu. Acum a ieșit la pensie (are o pensie mică, de 640 de lei), dar până recent și-a mai completat veniturile cu munca de dogar.
De-a lungul vieții a făcut de toate: căzi, butoaie, butoiașe. „De la cel mai mare la cel mai mic”. Un butoi sau o cadă o face în 3-4 zile: sculptează lemnul, îl cioplește și face tiparele (cercurile de fier care cuprind lemnul).
Multe butoaie se fac acum din plastic sau din fibră de sticlă, dar omul spune că nu sunt bune de nimic: vinul ar trebui ținut în butoaie de lemn, brânza la fel.
Dogarul e nemulțumit că au rămas atât de puțini meseriași în sat: „Cât e comunitatea de mare n-avem un cizmar, nu e unul să facă un mobilier”.
I-ar fi plăcut să dea meseria mai departe, dar nu are cui. Tineretul din Ciocănești e plecat în străinătate, iar fiul lui vrea și el „să plece pe TIR” în afară.
„Eu de când am venit aici la țară nu am văzut om să zică „Vreau să fiu și eu ucenic”. Păcat, e meserie frumoasă”.
