A fost descoperit cel mai înalt arbore din Amazon

copac
Foto: Free-Photos / pixabay.com

Oamenii de știință au anunțat că au identificat cel mai înalt arbore din pădurea amazoniană descoperit până acum, relatează agenția AFP.

Este vorba despre un arbore din specia Dinizia Excelsa care măsoară 88 de metri în înălțime și are o circumferință de 5,5 metri.

Arborele a fost descoperit de cercetători brazilieni și britanici, în sanctuarul arborilor Dinizia Excelsa, într-o regiune din nordul Braziliei. Din fericire, arborele nu a avut de suferit din cauza incendiilor de vegetație care au afectat grav pădurea tropicală în ultimele săptămâni.

„Arborii din această specie ajung de obicei până la o înălțime de 60 de metri. Avem aici o descoperire grozavă și promitem să conservăm cei mai mari copaci din Amazon”, a declarat Eric Bastos, coordonatorul echipei de cercetători.

Descoperirea a fost făcută folosind senzori aerieni deasupra pădurii amazoniene.

Sanctuarul arborilor Dinizia Excelsa se află în afara zonelor afectate de incendiile de vegetație din Amazon.

Însă arborele din pădurea amazoniană înalt de 88 de metri nu este cel mai înalt arbore dintr-o pădure tropicală. În aprilie 2019, National Geographic a anunțat că cel mai înalt arbore tropical din lume – un copac din specia Meranti înalt de 100 de metri – a fost descoperit în regiunea Sabah de pe insula Borneo (Malaysia).

Iar cel mai înalt arbore de pe planetă se află în statul american California: un Sequoia înalt de 115,7 metri.

Foto: Free-Photos / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.