Ce pot indica urmele de scurgerile aflate sub mașină

SURSĂ FOTO: pixabay.com
SURSĂ FOTO: pixabay.com

Fiecare proprietar de mașină se confruntă la un moment dat cu o situație în care observă că anumite lichide se scurg de sub mașină, pe locul de parcare. Acestea pot fi un bun indicator despre ce ar putea fi defect la mașină.

Dacă în unele situații mecanicul îți poate spune când trebuie să schimb anumite piese, componente, dacă mașina are vreo defecțiune sau trebuie pus un nou kit distribuție, în alte situații cum ar fi scurgerile de lichide din mașină îți poți da seama și singur despre ce problemă poate fi vorba.

Lichid de servodirecție

Acest lichid se poate scurge pe lângă vasul de scurgere, pompa servodirecție sau cele două conducte. În cazul mașinilor vechi, care sunt dotate cu un sistem complex hidraulic pot apărea scurgere ale uleiului de servo.

Depistarea petelor cauzate de lichidul de servodirecție se face prin culoarea vișinie a acestuia pe care o puteți identifica destul de ușor.

Ulei de motor

Cele mai frecvente scurgeri și pete de pe carosabil sunt de ulei de motor. O asemenea scurgere poate fi cauzată de o etanșare defectuoasă a capacului de tacheți, a chiuloasei sau a băii de ulei ori chiar de o defecțiune a unei garnituri.

Petele sunt destul de ușor de recunoscut prin vâscozitate ridicată dar și culoarea închisă și amplasarea lor în dreptul băii de ulei.

Antigel

Atunci când există o scurgere de antigel, aceasta tinde să fie de dimensiuni mai mari sub autovehicul și vâscozitatea lichidului e mai scăzută decât cea a uleiului de motor. De obicei, dacă observi pete de lichid colorat în partea din față a autoturismului există șanse mari ca antigelul să se fi scurs.

Lichidul de frână

Petele pe care ați putea să le găsiți în spatele roților ar putea fi de lichid de frână pentru că acolo se scurge acesta de cele mai multe ori. Aceasta e problemă e foarte serioasă și trebuie tratată urgent pentru că siguranța ta la volan dar și a pasagerilor poate fi pusă în pericol.

Specialiștii recomandă să acordați multă atenție unei asemenea probleme, înainte de orice pornire la drum asigurați-vă că nu există scurgeri ale acestui lichid și că nivelul în rezervor ridicat întotdeauna.

Ulei de cutie

În funcție de poziționarea petelor poți să îți dai seama dacă este vorba despre ulei de cutie sau ulei de motor care se scurge din mașina ta. Dacă pata de pe carosabil este de la cutie, ea se va forma sub blocul în care transmisia se unește cu motorul. În cazul uleiului de motor pata se va afla imediat sub cel mai jos punct al băii de ulei.

 

 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.