Ce pedeapsă a primit o educatoare ce a strâns de gât o fetiță de 3 ani

Creșa nr. 6 Trivale
Creșa nr. 6 Trivale. Foto: dasp.ro

O educatoare din Pitești, care a lovit 2 copii în vârstă de 3 ani, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, publicația locală „Curier”.

Faptele au fost comise între aprilie și mai 2022, pe când inculpata în vârstă de 44 de ani era educatoare la Creșa nr. 6 Trivale din Pitești, județul Argeș.

Pe 11 aprilie 2022, femeia a lovit cu palma peste față un băiat de 3 ani şi 3 luni. Băiatul a căzut cu fața pe jos, s-a lovit și i-a curs sânge din nas. Copilul s-a pătat de sânge pe bluză, iar femeia a susținut în fața celorlalte educatoare că acesta s-a ciocnit de un alt copil.

Pe 20 aprilie 2022, femeia a trântit o fetiță cu fundul pe o oliţă din plastic. Olița s-a spart în urma impactului, iar fetița a făcut o vânătaie în zona intimă.

După câteva zile, pe 4 mai 2022, femeia a strâns-o cu mâna de gât pe aceeași fetiță.

Femeia a fost trimisă în judecată în 29 iunie 2022 pentru purtare abuzivă, iar în iulie 2023 a fost găsită vinovată. Educatoarea a fost condamnată de Judecătoria Pitești la 3 ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, timp de 4 ani, ea nu are voie să exercite profesia de educator sau altă activitate ce implică contactul direct şi sistematic cu minori cu vârste mai mici de 15 ani. Totodată, ea trebuie să plătească daune morale de 5.000 de lei către părinții fetiței.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.