Caz grav de poluare al Dunării la Tulcea: ”N-am găsit altă soluție”

Foto: hpgruesen / Pixabay

Firma de canalizare a orașului Tulcea deversează dejecții în Dunăre, prin rețeaua pluvială.

Filmați de jurnaliștii de la PRO TV în timpul acestui grav act de poluare a apelor, cu toate că Dunărea spală jumătate de continent până a ajunge la Tulcea, angajații companiei de canalizare ridică din umeri:

Iată un scurt dialog pe această temă:

Reporter: ”Şi nu vă faceţi griji că toate acestea ajung în Dunăre? ”
Alexandru Ortica, şeful staţiei de pompare: “Ba da, dar – cel puţin până acum n-am găsit soluţii…”

Problemele apar când ploaia spală rețeaua pluvială a orașului, iar totul ajunge în Dunăre.

Autoritățile locale aruncă pisica moartă una în curtea celeilalte. Aqua Serv, compania care se ocupă cu canalizarea, susține că proiectul de modernizare al canalizării pluviale a fost atribuit Primăriei, în timp ce Primăria Tulcea spune că Aqua Serv implementează de 4 ani un proiect pe POS-ul de Mediu de 80 de milioane de euro.

“Suntem în control la ei, la Aqua Serv şi este bine că m-aţi anunţat pentru că şi-au permis, în timpul controlului, să mai facă asta. Noi am descoperit că, în decursul timpului, diverşi, cum sunt o scară de bloc sau alţii de pe stradă s-au legat la instalaţia de apă pluvială a oraşului. S-au legat cu scurgerile lor din casă. Noi tocmai asta i-am pus acum să o ia la rând pe toată şi să obtureze, să nu se mai întâmple”, spune și comisarul șef Doru Moscu, de la Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării.