AcasăSocialCarne de pui contaminată cu salmonella, descoperită într-un hipermarket din România

Carne de pui contaminată cu salmonella, descoperită într-un hipermarket din România

-

Protecția Consumatorului a descoperit carne de pui contaminată cu salmonella la Penny, relatează Observator News.

Mai exact, produsele contaminate au fost descoperite de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în două puncte de lucru din municipiul Bucureşti, precum și la depozitul situat în comuna Ştefăneştii de Jos, din județul Ilfov.

Infecția cu bacterii din specia salmonella se numește salmoneloză. Bacteria salmonella trăiește în tractul intestinal al animalelor infectate și la om. Ea poate, de asemenea, contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.

Simptomele infectiei cu salmonella sunt, de obicei, gastro-intestinale: diaree (uneori cu sânge), febră, greață, vomă, crampe abdominale, se arată pe site-ul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament
„Dr. Victor Babeș”.

Simptomele pot să apară după 6 – 72 ore de la infectarea cu bacteria salmonella și durează în general până la o săptămână. În cazurile severe, diareea poate fi atât de gravă, iar deshidratarea atât de accentuată, încât bolnavul trebuie spitalizat pentru a i se administra lichide și electroliți intravenos.

La Penny au mai fost depistate nereguli și în trecut. În septembrie 2022, ANPC a amendat 256 de
hipermarketuri Penny cu 3,5 milioane de lei. Au fost descoperite numeroase nereguli, precum:

  • comercializarea unor produse expirate
  • comercializarea unor fructe și legume mucegăite
  • comercializarea unor produse cu etichete greșite
  • depozitarea incorectă a produselor etc

Foto: tortic84 / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...