AcasăAlegerile editorilorCând începe următoarea mini-vacanță? Câte zile libere mai au românii în 2018

Când începe următoarea mini-vacanță? Câte zile libere mai au românii în 2018

-

Mini-vacanța de 1 mai ia sfârșit miercuri, când majoritatea românilor se întorc la serviciu. Aceștia nu vor avea, însă, prea mult timp de așteptat până la următoarea perioadă fără obligații în domeniul muncii.

La finalul lunii mai sunt Rusaliile, ziua liberă urmând să se lipească de weekend. Ziua Copilului, pe 1 mai, este de asemenea zi liberă. Practic, în săptămâna 28 mai – 1 iunie, doar trei zile sunt lucrătoare: 29 mai, 30 mai și 31 mai. Cei care aleg să își ia concediu în această perioadă se pot bucura de o vacanță de nouă zile.

Câte zile libere mai au românii în 2018

După Rusalii, românii vor mai fi liberi de la serviciu și în 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, apoi vor avea de așteptat până în 30 noiembrie pentru următoarea Sărbătoare Legală – Sfântul Andrei.

Imediat este și Ziua Națională, în 1 decembrie, iar în 25 și 26 decembrie este vacanța de Crăciun.

Cel mai probabil, Guvernul va da liber și în Ajun, pe 24 decembrie, care este luni, astfel încât, legat cu weekendul, românii vor avea cinci zile libere legate.

27 mai (duminică) – Rusalii
28 mai (luni) – Rusalii
1 iunie (vineri) – Ziua Copilului
15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei
1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României
25 decembrie (marți) – Crăciunul
26 decembrie (miercuri)- Crăciunul

Când iau elevii vacanță în 2018

Cursurile se opresc după data de 15 iunie, iar apoi începe vacanța de vară, care se va opri, în acest an, în 10 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie. Evaluarea Națională are loc în zilele de 11, 13 și 14 iunie. În ceea ce privește Bacalaureatul, probele scrise ale primei sesiuni se vor desfăşura între 25 și 28 iunie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...

S-a terminat votul în Ungaria: prezență istorică la urne. Se încheie...

0
Maghiarii s-au prezentat în număr uriaș la urne pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, ce au avut loc duminică, 12...