Bebeluș mort la maternitate, după ce o gravidă a fost lăsată să aștepte până dimineața

Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin
Foto: Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin (Facebook)

O doctoriță și o asistentă medicală de la Maternitatea Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin au fost reținute de poliție, după ce un bebeluș a murit în pântecele mamei ce venise să nască în unitatea respectivă, relatează antena3.ro.

Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și sunt cercetate pentru vătămarea fătului, după ce, în luna februarie a acestui an, un bebeluș a murit la naștere.

Mai exact, copilul a murit în timp ce mama se afla în travaliu, cu puțin timp înainte ca tânăra să intre în sala de nașteri. Soțul femeii a acuzat la acea data cadrele medicale că au lăsat-o să aștepte ore întregi pentru ca medicul care urmărise sarcina să vină de acasă.

Tânăra a ajuns la Maternitatea Spitalului Județean într-o luni dimineață, adusă de soțul ei, pentru că avea contracții. Sarcina era la termen, iar până atunci nu existaseră probleme, a relatat la acea dată postul public de televiziune.

La internare, medicii i-au spus că nu sunt motive de îngrijorare. Însă, ulterior, femeia a început să aibă dureri mari, sângerări și stări de vomă.

În ciuda acestui fapt, cadrele medicale au amânat nașterea până a doua zi dimineața, când medicul care i-a monitorizat sarcina urma să ajungă la spital. Din păcate, pentru bebeluș a fost prea târziu.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.