BAC 2019. Cât de grele au fost subiectele la Fizică

FOTO: coyot/Pixabay.com
FOTO: coyot/Pixabay.com

Absolvenții clasei a XII-a au scăpat astăzi de emoțiile examenelor din cadrul Bacalaureatului. Astăzi a fost ultima probă. Rezultatele vor fi anunțate luni, până la ora 12:00, pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.

La această sesiune s-au înscris peste 136.000 de candidați din toate promoțiile. Dintre aceștia, aproape 20.000 sunt din promoțiile anterioare.

Subiecte Fizică BAC 2019 -Tehnologic

Barem Fizică BAC 2019 -Tehnologic

Subiecte Fizică BAC 2019 -Teoretic

Barem Fizică BAC 2019 -Teoretic

Probele scrise ale Bacalaureatului au început de luni, cu proba la Limba și literatura română. Ieri s-au dat examenele la limba materină, iar astăzi s-au susținut probele la alegere.

Rezultatele vor fi anunțate luni, pe 8 iulie, până la ora 12:00, pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.

În aceeași zi, până la ora 16:00, se pot depune și contestațiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să aibă cel puțin nota 5 la materiile la care a susținut examene, însă media tuturor probelor trebuie să fie de minimum 6.

În 2018, sesiunea de vară a Bacalaureatului a fost promovată de aproape 70% din numărul elevilor care s-au înscris.

Tot în 2018, 117 candidaţi au fost daţi afară de la examenul de Bacalaureat pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Judeţele cu cele mai ridicate procente de promovabilitate la BAC 2018 au fost Cluj (81,14%), Iaşi (80,27%) şi Brăila (77,13%). În Bucureşti, rata de promovare a fost de 72,86%.

Au fost cele mai slabe rezultate în judeţele Ilfov (34%), Teleorman (47,30%) şi Giurgiu (47,44%).

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.