Avertizare de ploi torențiale pentru nouă județe

Foto: SturmjaegerTobi / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a transmis, duminică, o avertizare de ploi torențiale. În nouă județe a fost emis un cod portocaliu care va fi în vigoare până la ora 18:00.

ANM transmite că instabilitatea atmosferică, intensificările vântului se vor manifesta în Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Olteniei. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65 – 75 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Codul portocaliu este valabil pentru județele Covasna, Harghita, Brașov, precum și în zona de munte a județelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

Inițial, ANM a anunțat că în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și nordul Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65 – 75 km/h, vijelii și grindină, scrie Mediafax. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se manifestă în nord-vestul teritoriului încă din a doua parte a zilei de sâmbătă.

Cu toate acestea, în zonele de câmpie, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.

Potrivit ANM, în cursul zilei de duminică, în regiunile vestice, nordice și centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menține accentuat, iar la amiază indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.