AcasăAlegerile editorilorAu fost inventate cărămizile din urină umană

Au fost inventate cărămizile din urină umană

-

Cărămizile realizate din urină umană au fost inventate de studenții unei universități din Africa de Sud.

Aceștia au combinat urină, nisip și bacterii, proces care permite cărămizilor să devină solide la temperatura camerei.

”În același fel se formează și coralii în ocean”, a spus Dyllon Randall, profesorul studenților de la Universitatea din Cape Town, citat de BBC.

Cărămizile normale își obțin duritatea prin coacere la temperaturi uriașe, fapt care duce la producerea unor cantități mari de dioxid de carbon.

Studenții facultății de inginerie sud-africane au colectat urina umană din toaletele destinate bărbaților.

Urina a fost folosită pentru realizarea unui îngrășământ solid, iar apoi pentru realizarea ”bio-cărămizilor”, prin precipitare a carbonatului microbial.

O sută de urinări pentru o cărămidă bio

Bacteria produce o enzimă care descompune urina, formând carbonat de calciu, care apoi se unește cu nisipul și produce cărămizi tari de culoare gri.

Un om produce, în medie, între 200 și 300 de mililitri de urină într-o singură vizită la toaletă. O ”bio-cărămidă” are nevoie de aproape 30 de litri de urină pentru a fi realizată. Din această cantitate de urină se obține și un kilogram de îngrășământ.

Forma și duritatea cărămizilor din urină umană pot fi modificate. În prezent, studenții sud-africani au reușit să obțină o duritate similară cu cea a gresiei. O cărămidă are nevoie de șase zile, la temperatura camerei, pentru a se întări.

Aceste noi cărămizi sunt inodore și nu prezintă niciun risc pentru sănătatea oamenilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...