Acuzațiile oficiale ale procurorilor DNA împotriva lui Tăriceanu

FOTO: senat.ro călin popescu tăriceanu
FOTO: senat.ro

Procurorii DNA îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a primit, în perioada în care era prim ministru, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

„Faptele au avut legătură cu acoperirea unor cheltuieli din campania electorală cu bani provenind de la o firmă care ar fi obținut „contracte comerciale importante de la statul român”, potrivit unui răspuns al DNA dat la solicitarea jurnaliștilor Hotnews.ro.

„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român.

Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.

Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aproximativ 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie.

Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, transmite DNA, în răspunsul pentru Hotnews.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Aseară au apărut informații în presă că ar fi vorba despre dosarul Microsoft. De altfel, liderul ALDE s-a referit la aceeași anchetă și a spus că „se reîncălzește o ciorbă de mai bine 10 ani și este aruncată presei știrea că aș urma să fiu anchetat în cazul Microsoft”, iar „scenariul operațiuni este atât de ridicol că ar părea neserios și în filmele din seria B.D. la munte și mare”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.