Activități recreative pe care le poți face toamna aceasta 

Foto: Shutterstock

Chiar dacă începând cu luna octombrie zilele sunt tot mai scurte, temperatura devine din ce în ce mai scăzută, iar ritmul lucrurilor pare să se domolească și el, asta nu înseamnă că nu vom mai ieși din case până când vara își reintră în grații.

Putem profita de peisajele colorate oferite toamna, prin câteva activități recreative pe care le putem practica în aer liber și care ne vor aduce o satisfacție pe măsură.

Cicloturism pe Drumul Vinului 

Turismul viticol a început să prindă avânt și la noi în țară. Există multe persoane pasionate să descopere procesul prin care este creat vinul, încă de la îngrijirea viței de vie, culesul strugurilor, până la obținerea lui. Tot acest flux tehnologic al vinului îl poți descoperi mai ales toamna, vizitând podgoriile din România. Există mai multe zone din țară unde poți vizita renumitele crame. 

Unul dintre cele mai cunoscute trasee este în județul Prahova, la podgoria Dealu Mare, și include localități precum Filipeștii de Pădure – Florești – Băicoi – Plopeni – Zamfira – Boldeşti-Scăeni – Bucov – Vărbila – Valea Călugărească – Jercălăi – Urlaţi – Ceptura – Mizil – Tohani. Farmecul acestui traseu este și mai mare dacă alegi să îl descoperi pedalând. În perioada aceasta există destul de multe oferte de preț pentru bicicleta, așa că cei care îşi doresc de mult timp să încerce un hobby nou pot da startul cicloturismului. Poți rezerva un weekend acestui traseu, mai ales că în drumul tău există numeroase obiective turistice pe care le poți vizita: Muzeul Conacul „Bellu, Mănăstirea Vărbila şi Muzeul „Crama din lemn.

Sesiune foto în natură

Coloritul specific acestui anotimp nu poate rămâne neadmirat. Culorile aurii și arămii ale toamnei pot fi un fundal excepțional și un decor fermecător, ideal pentru a organiza o sesiune foto. Poți organiza această sesiune împreună cu familia sau cu prietenii. 

 

Parcurile, pădurile, livezile, lacurile, barajele naturale sunt printre cele mai potrivite locuri pentru o sesiune foto de toamnă. Dacă vine vorba de orele potrivite, recomandat este să organizezi evenimentul cu două ore înainte de apus, pentru a prinde acea lumină specifică pe care fotografii o numesc „golden hour”. Pentru mai multă eficiență, există chiar aplicații care îți calculează automat timpul când este cel mai potrivit să faci fotografii în aer liber. Le poți descărca, instala și le poți folosi cu încredere.

Plimbări montane

La fel ca și cicloturismul, plimbările montane pot fi perfecte lunile acestea. Spre deosebire de zilele de vară, caniculare, zilele de toamnă sunt mai prietenoase ca temperatură. Cu toate acestea, însă, înainte de a pleca la drum, verifică prognoza meteo și ține întotdeauna cont și de faptul că la munte vremea e imprevizibilă. 

 

De asemenea, când organizezi drumeția, ține cont de vârsta și condiția fizică a grupului cu care mergi. Dacă pleci în drumeție cu cei mici, alege un traseu pentru începători, lejer, pe care știi că l-ai putea străbate indiferent de condițiile meteo. În cazul în care te gândești să organizezi un grup și să faci traseele împreună cu prietenii și cei apropiați, indicat este să alegi o variantă care să poată fi străbătută inclusiv de persoana cu o condiție fizică mai slabă decât restul grupului. De regulă, aceasta poate imprima ritmul drumeției. 

 

Tu ce planuri și idei de activități recreative ai pentru toamna aceasta?

 

Sursa foto: Shutterstock 

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.