Un șofer a primit 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare pentru că a intrat cu mașina pe contransens și a provocat un accident soldat cu un deces și 3 răniți grav. În momentul impactului, mașina avea o viteză de 46 km/h, relatează „Adevărul”.
Accidentul s-a petrecut în februarie 2019, pe DN14 B, în zona localității Valea Lungă din Alba. Un șofer, acum în vârstă de 48 de ani, a intrat cu mașina pe contrasens și s-a ciocnit cu un autoturism ce venea din sens opus.
O persoană în vârstă de 85 de ani a murit la spital, iar alte 3 persoane au fost rănite grav și au avut nevoie de peste 100 de zile de îngrijiri medicale fiecare.
Pe drum exista un marcaj longitudinal cu linie discontinuă, care separa cele două sensuri de mers, mai arată sursa citată. Șoseaua era uscată.
Potrivit unei expertize, în momentul impactului, viteza probabilă a autoturismului condus de inculpat a fost de 46 km/h, iar viteza probabilă a autoturismului care circula din sens opus a fost de 66 km/h. Expertiza a mai stabilit că viteza inițială de deplasare, probabilă, a autoturismului condus de șoferul vinovat, a fost de 90 km/h.
Magistratul de la Judecătoria Blaj a decis să îl condamne pe șofer la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Șoferul vinovat va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Instanța a decis și să anuleze permisul de conducere al șoferului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: