5 lucruri pe care trebuie să le cauți la ochelarii tăi de soare, ca să fie eficienți

Pe timpul verii, ochelarii de soare sunt recomandați nu numai ca un accesoriu vestimentar, ci mai ales ca o metodă eficientă de protejare în fața razelor ultraviolete extrem de puternice. Așa cum îți protejezi capul cu o pălărie sau cu o șapcă, iar pielea cu o cremă de plajă, la fel de bine ar trebui să îți iei măsuri de protecție pentru ochii tăi.

Irisul, retina și corneea pot suferi afecțiuni grave, dacă ochii sunt lăsați neprotejați pe perioada verii atunci când te expui pe o perioadă îndelungată de timp la soare. Atunci când îți alegi ochelarii de soare, poți face foarte multe greșeli, crezând că orice tip de lentilă va fi la fel de eficientă, atâta timp cât tu vei simți că soarele nu te mai deranjează. Dar acest lucru este fals, iar criteriile după care ar trebui să îți alegi ochelarii de soare trebuie să fie foarte clare.

5 lucruri pe care trebuie să le cauți la ochelarii tăi de soare, ca să fie eficienți:

  1. Protecția în fața razelor ultraviolete

Gradul de absorbție al razelor UV este foarte important atunci când îți alegi o pereche nouă de ochelari de soare. În clipa în care te uiți peste informațiile oferite despre o anumită pereche, trebuie să urmărești semnul care îți zice 99% sau 100% grad de absorbție a razelor UV, ori mesajul UV 400, care reprezintă siguranța că lentilele tale îți protejează perfect ochii. De obicei, ochelarii de slabă calitate vor avea doar un mesaj sec care îți va sugera că ochelarii absorb razele UV, fără să ofere detalii. De aceea este important să eviți astfel de oferte și să îți îndrepți atenția mai ales spre ochelari originali, de calitate, care te vor proteja de fiecare dată cu o eficiență maximă.

  1. Lentile polarizate

Este important ca lentilele să fie polarizate, pentru că asta înseamnă o vizibilitate mai bună pentru tine, dar nu și o protecție suplimentară. Nu confunda mesajele despre protecția în fața razelor UV cu polarizarea lentilelor, pentru că sunt lucruri complet diferite, explică experții într-o analiză pentru publicația americană Huffington Post.

  1. Culoarea lentilelor

Din reflex sau din lipsă de informații corecte, ai putea crede că lentilele cele mai întunecate sunt și cele mai potrivite pentru o protecție mai bună a ochilor în fața razelor puternice ale soarelui pe timpul verii. Acest lucru nu este tocmai corect. Mai exact, nu contează culoarea lentilelor și cât de întunecate sunt ele. Acestea sunt doar preferințe care au legătură cu aspectul, nu și cu eficiența.

  1. Materialul din care sunt făcute lentilele

Dacă materialul lentilelor este de calitate, atunci imaginea din fața ta, în clipa în care privești prin lentile, nu va fi distorsionată în niciun fel. În schimb, lentilele de slabă calitate care doar imită modelele originale vor distorsiona imaginea, ceea ce ar putea reprezenta o adevărată problemă, mai ales dacă obișnuiești să conduci cu ochelarii de soare la drum lung. Cum îți poți da seama dacă lentilele sunt de calitate sau nu? Pune-ți ochelarii și plimbă ochii de la stânga la dreapta ieșind din aria lentilelor. Dacă imaginea se distorsionează, atunci modelul din mâinile tale nu este original.

  1. Importanța ramelor ochelarilor de soare

Sunt și momente când moda respectă și strictețea științei. Ai putea crede că ramele groase ale ochelarilor de soare sunt utile doar în scop estetic, însă acest lucru e fals. Ramele groase sunt utile pentru că acoperă o arie mai mare în jurul ochilor, iar astfel razele UV nu pot pătrunde nici prin unghiurile cele mai delicate.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: christianholzinger