18.500 de euro, mita luată de un brancardier dintr-un spital. Ce trebuia să facă în schimbul banilor

Spitalul Județean Craiova
Spitalul Județean Craiova. Foto: scjuc.ro

Un brancardier de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost trimis în judecată de DNA după ce a luat 18.500 de euro mită, anunță procurorii într-un comunicat de presă.

Conform DNA, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, Ciceron Abagiu a pretins suma totală de 22.500 de euro de la 5 persoane diferite, ulterior primind de la acestea sumele totale de 12.500 euro și 30.000 lei (circa 18.500 de euro în total).

În schimb, brancardierul a promis că îi va ajuta pe cei 5 să se angajeze în spitale din județul Dolj.

Concret, bărbatul spunea că va interveni pe lângă medici și/sau funcționari cu atribuții manageriale din cadrul unor unități spitalicești din Dolj deoarece are influență pe lângă aceștia.

Procurorii au pus sechestru asupra bunurilor imobile şi mobile ale brancardierului pentru a recupera sumele primite ca mită.

Abagiu Ciceron și-a recunoscut faptele și a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Deoarece și-a recunoscut vina, procurorii au propus ca aceasta să primească o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mehedinți.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.